Web Analytics

Copaci căzuţi peste maşini și gospodării inundate în Argeș

de | 3.07.2017 11:02 | Actualitate

copaci cazutiMai mulţi copaci au căzut, luni, pe maşini sau au blocat străzi din judeţul Argeş. Pompierii au fost solicitaţi să evacueze apa din mai multe gospodării din localitatea Bradu, dar şi din subsolul Colegiului ”I.C Brătianu” din Piteşti, informează Mediafax.

 

Din cauza vijeliilor şi a ploilor abundente din ultimele ore, a fost nevoie de intervenţia pompierilor în mai multe zone din judeţul Argeş. La intervenţii au participat şi poliţişti, dar şi reprezentanţi de la Drumuri Naţionale.

Pe DN7, care leagă Piteşti de Râmnicu Vâlcea, la Linteşti, unde un copac a căzut peste un TIR aflat în mers. Iniţial, maşinile au circulat pe acostament, drumul fiind ulterior blocat pentru aproximativ 15 minute, pentru degajarea copacului de pe carosabil de către reprezentanţii de la Drumuri Naţionale.

Un alt incident a avut loc pe drumul care leagă comuna Moşoaia de Poiana Lacului. Aici, potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Argeş, Mădălina Epure, un copac a căzut pe o maşină. Autoturismul nu a mai fost găsit la faţa locului de către pompierii care au îndepărtat copacul de pe carosabil.

Alţi copaci au căzut în mai multe zone din judeţ, fără să se înregistreze
victime sau pagube materiale însemnate. Totodată, pompierii au fost solicitaţi să intervină, luni la prânz, în comuna Bradu şi în municipiul Piteşti, unde nouă gospodării şi subsolul Colegiului ”I. C.Brătianu” au fost inundate.

M.I.

Articol scris de Marius Ionel

Distribuie!

0 Comentarii