Web Analytics
scris luni, 22.02.2021

Controale ale inspectorilor sanitari-veterinari în adăposturile publice pentru câini

Inspectorii sanitar-veterinari au început controale care vizează condiţiile de funcţionare a adăposturilor publice pentru câini fără stăpâni existente şi respectarea normelor de protecţie şi bunăstare a animalelor.

Controale ale inspectorilor sanitari-veterinari în adăposturile publice pentru câini

Pentru viitor, Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară are în vedere derularea acestor acţiuni în colaborare cu reprezentanţi ai Poliţiei Animalelor, iar neregulile constate să fie sancţionate de cele două instituţii, în conformitate cu prevederile legale, în funcţie de gravitate. La momentul actual, pe teritoriul României funcţionează 171 de adăposturi înregistrate sanitar-veterinar, dintre care mai puţin de jumătate – publice, adică aparţin de consiliile locale.

 

CITEȘTE ȘI: Plângere penală la DNA pentru suspiciuni de corupție în cazul granturilor acordate IMM-urilor

 

Anul trecut, ANSVSA a primit numeroase solicitări din partea unor primării din oraşe şi comune, care nu au posibilitatea să gestioneze astfel de unităţi şi au solicitat modificarea cadrului legal. Conform unor schimbări adoptate în cursul acestei luni, asociaţiile şi fundaţiile care activează în domeniul protecţiei animalelor pot prelua lunar 20 de câini din adăposturile publice.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Petiție pentru apă la Stoenești

Orice ar face, primarul de la Stoenești nu scapă de șicanele opoziției, fiind evidențiate în mediul online diverse aspecte care sunt indicate a fi...