Web Analytics

Continuă modernizarea în Moșoaia: Asfalt pe alte două drumuri

de | 25.08.2022 17:26 | Actualitate, Home, Politica si Administratie

Administrația locală din comuna Moșoaia continuă modernizarea localității. Proiectul ce vizează modernizarea prin asfaltare a drumurilor Olteni și Basangești a primit finanțare prin Programul ”Anghel Saligny”. ”Ne putem declara foarte mulțumiți, întrucât solicitarea depusă a fost încununată de reușită. Avem și un mare atu, acela că am organizat deja licitația pentru execuție, procedura fiind aproape de finalizare, astfel că vom putea demara lucrările foarte rapid după semnarea contractului.

Licitația era cu clauză suspensivă, deci nu ne implica dacă nu primeam finanțare, dar iată că dorința noastră și a cetățenilor s-a îndeplinit. Vom avea asfalt și pe aceste tronsoane ce însumează 3,5 km. Valoarea proiectului este de aproape 7 milioane de lei”, a declarat primarul localității Ion Necula.

Cu fonduri proprii, între timp, continuă modernizarea infrastructurii rutiere. ”Recent, am încheiat asfaltarea pe drumul Morii și am emis ordinul de începere pentru modernizarea Aleei Marghiolilor. Au fost reluate lucrările și pentru asfaltarea drumurilor Hințești, Basangești Coastă și Bisericii, investiții realizate tot cu fonduri proprii, cu ajutorul unui împrumut făcut la Trezoreria Statului. Suntem în curs de realizare a unui proiect tehnic pentru amenajarea unei parcări lângă terenul de sport realizat la Hințești. Lângă teren vor începe în cel mai scurt timp și lucrările de amenajare a unui parc, obiectiv ce se va realiza cu fonduri europene, prin GAL”, a declarat viceprimarul localității, Adrian Frântură.

Citește și Actorul piteștean Sebastian Papaiani ar fi împlinit astăzi 86 de ani

Vești bune sunt și în ceea ce privește reluarea lucrărilor la Școala Moșoaia. ”Am trecut în faza de sinteză a analizei la Compania de Investiții cu acest proiect. Între timp, tot la capitolul educație, putem anunța că am depus solicitarea de a muta preșcolarii din Moșoaia la parterul clădirii din curtea Primăriei, care a fost recompartimentat și modernizat în acest scop”, a mai precizat viceprimarul din Moșoaia.

Articol scris de Marius Ionel

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *