În Argeș, comisia de control în unitățile spitalicești, constituită prin ordin de prefect, își continuă activitatea. Sunt verificate în continuare secțiile Spitalului Județean de Urgență Pitești.
Radu Perianu, prefectul județului Argeș, spune că în secția Obstretică-Ginecologie, inspectorii DSP au constatat că sunt infiltrații în plafon, pe un hol și într-un salon în care se află lehuze. Pentru igienizare a fost stabilit termen până la sfârșitul lunii.
Citește și: Ştiu ce înseamnă să stai pe la uşi de spitale…
La Oftamologie nu era respectat protocolul stabilit pentru sterilizare și a fost aplicată o amendă de 2.000 de lei.
Tâmplăria din lemn este o problemă, îndeosebi cea de la nivelul grupurilor sanitare, pentru că este veche, s-a deteriorat și nu mai poate fi curățată și dezinfectată.
Tot raportul preliminar al DSP Argeș arată că nu este asigurată dotarea minimă cu grupuri sanitare în întreaga unitate spitalicească.
În saloane nu sunt dotări minime obligatorii ce prevăd o priză de oxigen la două paturi și sonerie la fiecare pat.
La rându-le, eprezentanții ISU Argeș au aplicat amenzi în valoare de 5.500 lei, una dintre acestea, unui agent economic care are un spațiu închiriat în incinta spitalului și avea frigiderele alimentate de la prize desprinse din perete – pericol clar de producere a unui incendiu, după cum ne comunică prefectul Radu Perianu.
0 Comentarii