# Din ingineriile funciare ale Floarei Orăşanu # Terenul dat pe raza comunei Albota a mai fost primit încă o dată și la Moșoaia. Şefa Serviciului Contabilitate din cadrul Primăriei Piteşti, Floarea Orăşanu, a reuşit să obţină, prin decizie judecătorească, despăgubiri de 182.688 de euro pentru 5.709 mp. de teren aflat la groapa de gunoi de la Albota. Culmea este că doamna Orăşanu a obţinut un preţ record, aproximativ 32 de euro pe metrul pătrat, exact când piaţa imobiliară este prăbușită, dovadă că în momentul de față, în zona gropii de gunoi, abia dacă mai scoți 10 euro/mp. Mai mult decât atât, protagonista supertranzacției imobiliare este acuzată că și-a însușit aceeași suprafață de teren de două ori. Cum a reușit performanța, puteți citi în materialul următor.
Povestea a început în urmă cu mai bine de doi ani, atunci când Consiliul Judeţean Argeş a dat o hotărâre prin care mai multe terenuri din apropierea gropii de gunoi de la Albota au fost considerate de utilitate publică (hotărârea nr. 28.01.2010) şi a cerut Primăriei Piteşti exproprierea lor. Suprafeţele de teren respective erau necesare pentru extinderea gropii de gunoi ecologice, extindere prevăzută în etapa a doua a implementării măsurii ISPA, privind managementul integrat al deşeurilor solide în Argeş, un proiect de 20 de milioane de euro. Printre cei care deţineau terenuri în zonă se afla şi Floarea Orăşanu, contabila-şefă din cadrul Primăriei Piteşti care, în 2008, împreună cu Ion Din, din Albota, a fost pusă în posesie pe 11.000 de mp de teren. Întâmplător, terenul se află exact în zona unde se construiește a doua celulă a gropii de gunoi ecologice de la Albota, fapt ce a generat speculații cu privire la faptul că proiectul gropii ecologice de gunoi a fost programat din start să treacă peste moșiile anumitor persoane. În astfel de situaţii, proprietarii sunt chemaţi la negocieri pentru a se stabili valoarea despăgubirilor, iar, dacă părţile nu se înţeleg, se ajunge în instanţă. Aşa s-a întâmplat şi în acest caz, când după ce negocierile au eșuat, nu s-a căzut la o înţelegere între Primăria Piteşti şi contabila-şefă, motiv pentru care Floarea Orăşanu şi Ion Din au decis să dea municipalitatea în judecată. Tribunalul Argeş a dat o hotărâre prin care Primăria Piteşti va trebui să o despăgubească pe contabila-şefă cu 183.000 de euro. Iată şi motivarea instanţei: „Dispune exproprierea suprafeţei de 5.709 mp situată în intravilanul municipiului Piteşti, pct. Tancodrom, tarlaua 23, parcela 351 – 359 proprietatea numiţilor Din Ion şi Orăşanu Floarea, pentru cauză de utilitate publică. Stabileşte cuantumul despăgubirilor la suma de 182.688 euro la cursul BNR în ziua efectuării plăţii”.
Teren siamez pe ruta Albota-Moșoaia
Chiar dacă despăgubirea de aproape 200.000 de euro acordată de municipalitate însăși șefei Serviciului de contabilitate din cadrul Primăriei Pitești trezește suspiciuni, problema este în altă parte. Mai exact, doamna Floarea Orășanu a luat aceeași suprafață de teren de două ori. Haideți să vedem cum devine treaba cu pământul tras la xerox de doamna Orășanu. Conform registrului agricol, tatăl Floarei Orășanu, Gheorghe Din, a deținut 3,71 hectare de teren care a fost validat și retrocedat. Două hectare au fost primite la Stațiunea de cercetări Albota, așa cum reiese și din contractul de arendă numărul 70. Deși în registrul agricol terenul nu figurează în punctele „șosea” și Valea Rezii, Orășanu a primit întreaga suprafață la șoseaua națională, iar diferența se regăsește pe raza comunei Albota. La Moșoaia primește 14.166 metri pătrați, moștenire de la Maria Bica, mama Floarei Orășanu, (suprafața respectivă de teren a fost vândută unui anume Adrian-Miron Iordache, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 1424/04.07.2008, autentificat de Biroul Notarului Public Ion Georgescu), și tot aici mai este validată cu o suprafață de 1,10 hectare în punctul Valea Rezii, suprafață pe care o luase deja de la Albota, conform Hotărârii nr. 65 a Comisiei Județene de aplicare a Legii fondului funciar. Am spus 11.000 de metri pătrați? Da, este vorba de aceeași suprafață care se suprapune cu terenul pe care s-a construit groapa ecologică de gunoi.
Consilierul Ștefan Ciocănel a fost cel mai vehement contestatar
La momentul respectiv, tranzacţia li s-a părut cusută cu aţă albă şi consilierilor locali ai PDL, care au sărit ca arşi, în plină şedinţă de consiliu local. Ştefan Ciocănel a atras atenţia că preţul terenului este umflat şi că, de fapt, acesta nu poate fi evaluat la mai mult de 5 euro/mp. Dar, cu toată opoziţia democrat liberalilor, proiectul a trecut, asta și datorită majorității coaliţiei PSD şi PNL care l-a votat cu ochii închişi. Iritarea din Consiliul local a fost, să recunoaștem, justificată, dacă ne gândim că metrul pătrat a ajuns în final la 32 de euro. Un preț exorbitant pentru un teren de 5709 mp, care nici măcar nu are acces la drum. Preţul este aproape comparabil cu cel al unui teren stradal, într-o zonă locuibilă. Nici un om, întreg la minte, nu ar oferi banii aceştia, pentru o bucată de pământ situată lângă groapa de gunoi. Şi totuşi, pentru capii primăriei piteştene, acest amănunt nu a contat, nici cât negru sub unghie.
Floarea Orășanu: „Cum puteam să iau pământul de două ori?”
Am căutat-o și pe Floarea Orășanu pentru a afla și punctul său de vedere. Iată ce ne-a declarat. „Această problemă este alimentată de o doamnă, Iorga o cheamă. Bunicii mei au fost proprietari și în zona gropii de gunoi avem teren mult, circa 1,1 hectare. Am făcut acte pe Legea 247, comisia locală de fond funciar ne-a respins cererea și am mers în instanță, iar instanța ne-a reconstituit dreptul de proprietate. Jumătate de teren se afla în zona gropii de gunoi, iar cealaltă se suprapune cu terenul doamnei Iorga, care a cumpărat șase sau șapte hectare de teren de la Buzoiești cu 100 de milioane și a schimbat cu ADS și i-a dat la groapa de gunoi tot șase hectare. S-a terminat procesul cu exproprierea și am primit despăgubiri. Am titlu de proprietate pe teren, dar nu mi-a făcut intabularea, că se suprapunea. Suntem în faza de expertiză. Cum îmi dădea instanța dreptate, dacă eu nu aveam acte? Cine poate să facă așa ceva? Deci nouă ne-a respins comisia de fond funciar, pe motiv că terenul este ocupat. Eu lucrez de ani de zile, lucrez cu bani, nu-mi permit să fac așa ceva. Acolo a fost terenul părinților mei. Știu că sunt versiuni multe, dar nu mă interesează. Oricum, trebuie să lăsăm instanța să lucreze, așa cum a fost și cu primăria. Am lăsat să meargă lucrurile în firescul lor. Am fost despăgubită integral de primărie. Era dreptul nostru. Aici este Valea Rezii ține de la pini până la Pârvu Roșu. Bunicii mei au aparținut de Moșoaia, iar tatăl meu de Albota. Noi am mai avut pământ tot aici, în Valea Rezii, și alt pământ în afară de ăsta de la Stațiune. Comuna Moșoaia nu mi l-a dat și atunci m-am dus cu hârtie și am luat negație de la Moșoaia și, într-adevăr, mi-a dat Albota în schimbul celui de la Moșoaia. Eu am pământ și deasupra gropii de gunoi, un pogon și jumătate, am avut de la stațiune până la groapa de gunoi care a fost în arendă. Am luat negație de la Moșoaia, iar Primăria Albota m-a pus în posesie la stațiune. Pământul pe care l-am cerut eu era, de fapt, pe teritoriul comunei Albota, dar rolul era la Moșoaia, la bunicii mei”, a declarat Floarea Orășanu. Neluţu DINU
0 Comentarii