# Deşi Inspecţia în Construcţii a găsit neconformităţi în documentele emise de Primăria Piteşti # Cererea pentru emiterea autorizației de construire, depusă de SC Energomontaj Grup pe 23 octombrie a.c., a fost catalogată de Inspectoratul de Stat în Construcții drept incompletă # Dezvoltatorul Marian Frâncu: „Ce rubrică incompletă? Nu vă dați seama că noi am obținut autorizația după opt luni de zile?! A fost verificată și răsverificată, dar ăsta este termenul pe care și-l face Primăria!”
Cazul blocului cu nouă etaje construit în Găvana, pe al cărui șantier o macara a fost la un pas să se prăbușească, punând în pericol un bloc cu patru etaje și un magazin, nu a fost chiar „o furtună într-un pahar cu apă”, după cum s-a exprimat directorul Inspectoratului de Stat în Construcții, Ion Buță. Ba mai mult, în cadrul verificărilor efectuate la Primăria Pitești, Inspecția în Construcții a descoperit că unul din documentele ce au stat la baza emiterii autorizației de construire pentru blocul ridicat de firma Energomontaj Grup are unele lacune.
Cererea pentru emiterea autorizației de construire, necompletată corespunzător
Legalitatea autorizației de construire emisă de Primăria Pitești firmei Energomontaj, pentru blocul cu nouă etaje de lângă supermarketul Lidl din Găvana, a fost verificată de reprezentanții Inspectoratului de Stat în Construcții pe 28 noiembrie a.c. Controlul cu pricina s-a desfășurat la sediul Primăriei Pitești și a scos la lumină câteva nereguli în documentele ce stau la baza emiterii autorizației de construire pentru primul dintre cele trei turnuri care urmează să apară pe harta Piteștiului după anul 2018. Autorizația pentru blocul cu 84 apartamente și pentru parcarea supraterană din vecinătatea lui a fost emisă de Primăria Pitești pe 8 noiembrie a.c. Numai că în documentația care a stat la baza eliberării acesteia s-au constatat unele neconformități. Cum ar fi faptul că cererea-tip pentru emiterea autorizației, datată 23 octombrie 2017, nu a fost completată corespunzător. Mai exact, rubrica „Verificarea Documentației Tehnice – D.T.” este incompletă, din această rubrică lipsind numele verificatorilor și numărul certificatelor de atestare pentru fiecare cerință/ domeniu de verificare. Inspectoratul Județean în Construcții a dispus și măsuri pentru intrarea în legalitate în ceea ce privește eliberarea autorizației de către Primăria Pitești. De acest aspect urmează să răspundă chiar arhitectul-șef al Piteștiului, Cătălin Ghiță.
Arhitectul-șef al Primăriei Pitești: „Pe deal, mai sus, sunt și blocuri cu zece etaje. Turnurile ălea cum stau acolo?”
Ce spune Cătălin Ghiță, arhitectul-șef al Primăriei Pitești, despre emiterea autorizației de construire pentru blocul-turn de lângă magazinul Lidl?
„Primăria eliberează autorizația de construire. Dacă noi am eliberat, noi să ne verificăm pe noi? ISC-ul a venit și a verificat legalitatea și este în regulă. 100% în ceea ce privește eliberarea autorizației de construire, evident că totul este în regulă. Se cere o documentație de urbanism. Primul pas e planul urbanistic zonal, al doilea e planul urbanistic de detaliu și al treilea pas e autorizația de construire. În planul urbanistic zonal s-a permis regimul ăsta de înălțime (n.red – 9 etaje). Planul urbanistic zonal l-a făcut proiectantul. Chiar nu e instabil terenul de acolo. În colțul unde au săpat ca să facă fundația macaralei, taluzul de sub șina fundației a început să fugă un pic. Macaraua nu s-a înclinat nici măcar un milimetru. Eu zic că și dacă săpăm aici (n.red. – în Piața Primăriei), dăm de apă. Noi, ca primărie, nu dăm soluții tehnice, noi autorizăm ce propune proiectantul”, ne-a declarat Cătălin Ghiță. Pe care l-am mai întrebat și cum comentează afirmația prefectului Emilian Dragnea, că nu degeaba comuniștii au construit blocurile din zona Lidl, unde se află și un izvor, cu patru etaje și nu cu opt sau nouă etaje. „Dacă vă uitați pe deal, mai sus, sunt și blocuri cu zece etaje. Și aici pot să zic că sunt niște turnuri și acolo sunt blocuri cu patru etaje. Turnurile ălea cum stau acolo?”, se întreabă retoric arhitectul-șef Ghiță. Ne-am mai interesat și dacă firma Energomontaj Grup s-a adresat Primăriei pentru revizuirea proiectul „Lumina Park” și construcția celor trei blocuri cu un număr mai mic de etaje. „Asta mă îndoiesc! (râzând) Nu cred!”, ne-a spus arhitectul-șef al Primăriei Pitești.
Marian Frîncu, patronul Energomontaj Grup: „Noi am cumpărat proiectul de la dl. Badea de la Subansamble”
Am stat de vorbă și cu Marian Frîncu, managerul firmei Energomontaj Grup și totodată dezvoltatorul proiectului Lumina Park. Acesta ne-a declarat că lucrările pe șantierul complexului rezidențial continuă, primul bloc urmând să fie ridicat cu nouă etaje, așa cum se menționează și în autorizația emisă de Primăria Pitești.
„Analiza a făcut-o Inspecția în Construcții, nu noi. Nu a fost absolut nicio problemă cu autorizația. Au fost vorbe! În legătură cu macaraua, nu a fost nicio eroare la montaj, dar ne-am luat o măsură de precauție, din acest motiv am demontat-o. Făcând săpătura la fundarea blocului, nu a macaralei, am constatat la un moment dat că am găsit niște umplutură făcută, pentru că acolo a fost o veche fabrică, și aceasta nu era stabilă și ne-a fost teamă că se propagă spre fundația macaralei. Vă dați seama că macaraua a rămas întreagă. Și acum există. Întrucât nu a apărut nicio fisură pe fundație, nu e nicio problemă. Vedem dacă mai montăm macaraua în același loc, pe aceeași fundație sau îi schimbăm locul. Avem PUZ, avem PUD și autorizație de construcție aprobată. Avem studiul geo în care este prevăzut regim de înălțime de nouă nivele. Inspecția în Construcții și Inspecția Muncii au făcut verificări, nicio problemă, n-am primit absolut nicio amendă, n-a fost nicio problemă, nu văd rostul discuțiilor. Noi lucrăm în continuare fără nicio problemă. Am avut un mic ghinion, dar cred că s-a depășit momentul. Noi punem la dispoziție toate documentele. Cine vrea, să le vadă. Cine a trebuit să le vadă, le-a văzut!”, ne-a spus Marian Frîncu.
Referitor la cererea pentru emiterea autorizației de construire pe care Inspecția în Construcții a catalogat-o drept incompletă, managerul Frîncu ne-a declarat: „Unde? Ce rubrică incompletă în cererea de eliberare? Nu vă dați seama că noi am obținut autorizația după opt luni de zile?! A fost verificată și răsverificată, dar ăsta este termenul pe care și-l face Primăria! Noi am depus documente de la începutul lunii mai. De fapt, noi am cumpărat un proiect. Terenul a fost cumpărat de la dl Gheorghe Badea de la Subansamble, cu proiect cu tot. A fost PUZ, ne-a impus Primăria să facem PUD, s-a făcut PUD. După aceea au fost avizele obligatorii de la ISU, Mediu, avem toate avizele necesare”.
0 Comentarii