Constantin Schumacher, antrenorul principal de la CS Mioveni, ne-a vorbit despre programul echipei după reunirea lotului, despre transferuri, dar și despre situația financiară de la club: „Am convenit ca reunirea lotului să se facă pe 15 ianuarie, după care am stabilit și șapte meciuri amicale. Este vorba despre meciurile cu ACS Flacăra Horezu, pe 24 ianuarie, cu Metaloglobus, pe 27 ianuarie, cu AS FC Pucioasa, pe 31 ianuarie, cu AFC Câmpulung, pe 3 februarie, cu ACSO Filiași, pe 7 februarie, cu FC Argeș, pe 13 februarie și cu SCM Rm. Vâlcea, pe 17 februarie.
De asemenea, o să facem un cantonament local. În ceea ce privește transferurile, pot spune că în acest moment au plecat doar doi jucători, Tincău și Pleșa, mai sunt discuții și cu alții care ar putea să plece, dar nu știu nimic concret încă; avem, de asemena, discuții cu niște jucători pe care îi așteptăm să vină, dar nu pot să dau nume, pentru că încă nu au semnat cu noi. Sunt dintre cei care au jucat în Liga secundă, jucători pe care vrem să-i luăm. În legătură cu situația financiară, pot confirma că sunt datorii către jucători și staff-ul tehnic. Este vorba despre două luni restante, dar 100% se vor rezolva săptămâna aceasta sau săptămâna viitoare, pentru că altfel ar fi păcat să nu se rezolve. Sunt sigur că se vor rezolva. Băieții au înțeles lucrul acesta și sunt mândru de ei. Cu toate problemele care se întâmplă în momentul acesta la toate echipele, au înțeles și sunt de lăudat pentru chestia asta, chiar dacă din punct de vedere sportiv nu ar trebui să se întâmple la nicio echipă. Dar asta este…”.
Citește și Liga 2 se reia în a doua parte a lunii februarie. Cu cine joacă FC Argeș și CS Mioveni…
0 Comentarii