Web Analytics
scris miercuri, 26.01.2022

Consolidarea coordonării călătoriilor în condiții de siguranță în UE

Ieri, 25 ianuarie, miniștrii UE au ajuns la un acord privind actualizarea normelor pentru facilitarea liberei circulații în UE în condiții de siguranță în timpul pandemiei de COVID-19.

Consolidarea coordonării călătoriilor în condiții de siguranță în UE

Acordul vine ca urmare a propunerii Comisiei din 25 noiembrie 2021.

Citește și: Uniunea europeană a sănătății: consolidarea rolului deținut de Agenția Europeană pentru Medicamente

Salutând adoptarea propunerii de către Consiliu, comisarul pentru sănătate, Stella Kyriakides, și comisarul pentru justiție, Didier Reynders, au declarat:

„De la începutul pandemiei, am prezentat soluții pentru a proteja și a facilita libera circulație în condiții de siguranță în contextul măsurilor sanitare necesare în timpul pandemiei. Coordonarea strânsă la nivelul UE a fost esențială, nu numai pentru funcționarea pieței unice, ci și pentru a oferi claritate și siguranță persoanelor care călătoresc pe teritoriul UE. Pentru ca cetățenii europeni să poată călători în condiții de siguranță, este esențial să le oferim claritate și previzibilitate, prin intermediul certificatului digital al UE privind COVID, un instrument bine stabilit care și-a atins cu succes scopul. Cele peste 1,2 miliarde de certificate emise sunt o dovadă a succesului acestui instrument, care a fost pus în aplicare în întreaga UE și la scară mondială. Acesta reprezintă o adevărată poveste de succes europeană, replicată la nivel mondial.

Astăzi, statele membre au reconfirmat că deținerea unui certificat digital al UE privind COVID valabil ar trebui să fie suficientă, în principiu, pentru a putea călători în timpul pandemiei. Acordul la care s-a ajuns plasează, așadar, certificatul digital al UE privind COVID în centrul abordării noastre coordonate. Este important ca statele membre să dea curs acestui acord și să pună în aplicare fără întârziere normele convenite. Fiecare stat membru decide în funcție de situația cu care se confruntă. Varianta Omicron s-a răspândit până acum în întreaga Europă și este timpul să analizăm dacă pot fi eliminate măsurile suplimentare privind călătoriile pe care o serie de state membre le-au introdus în ultimele săptămâni, îngreunând și reducând previzibilitatea călătoriilor în întreaga UE.

Le solicităm acum tuturor statelor membre să pună rapid în aplicare normele comune pentru a asigura coordonarea și claritatea pentru cetățenii și călătorii europeni.”

Citește și: România începe negocierea pentru aderarea la OECD

Printre principalele actualizări ale recomandării se numără:

  • eliminarea, în principiu, a restricțiilor suplimentare pentru titularii certificatului digital al UE privind COVID;
  • alinierea perioadei de valabilitate la actul delegat, și anume 270 de zile pentru ciclul primar de vaccinare.

Orice măsură de restricționare a liberei circulații trebuie să fie nediscriminatorie și proporțională. Statele membre nu ar trebui, în principiu, să refuze intrarea pe teritoriul lor a persoanelor care călătoresc din alte state membre.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită