CONSILIUL NAŢIONAL AL ELEVILOR: ”Cu aproape trei săptămâni înainte de redeschiderea şcolilor, nu ştim care sunt măsurile pe care va trebui să le respectăm”

de | 21.08.2021 16:22 | Actualitate, Cultura, Home, Politica si Administratie

 

 

Consiliul Naţional al Elevilor reclamă “incertitudinea” în privinţa condiţiilor de începere a şcolii şi susţin că elevii ar trebui să aibă posibilitatea de a se testa în şcoală, astfel încât cursurile să se poată desfăşura în format fizic cât mai mult timp, informează G4Media.ro.

Citește și: Valeriu Gheorghiță: Vaccinarea cu a treia doză ar urma să înceapă în octombrie în România

“Cu aproape trei săptămâni înainte de redeschiderea unităţilor de învăţământ, nu ştim cu exactitate care sunt măsurile pe care va trebui să le respectăm odată cu debutul noului an şcolar. Incertitudinea nu va conduce decât la unităţi de învăţământ nepregătite, elevi şi profesori dezinformaţi, săptămâni de şcoală compromise”, afirmă preşedintele CNE, Silviu Morcan.

“Analizând declaraţiile din urma şedinţei de la Guvern în cadrul căreia s-au stabilit detaliile referitoare la începutul noului an şcolar, Consiliul Naţional al Elevilor atrage atenţia, din nou, asupra incertitudinii care încă există în privinţa noilor condiţii de începere a şcolii, care au fost prezentate la nivel de propuneri, cu doar trei săptămâni înainte ca noul an şcolar să debuteze”, se arată într-un comunicat de presă transmis, sâmbătă, de Consiliul Naţional al Elevilor.

Reprezentanţii elevilor afirmă că este esenţial ca, dincolo de criteriile de vaccinare care ar influenţa implementarea scenariului de funcţionare, autorităţile să ofere posibilitatea elevilor de a se testa în şcoală, astfel încât cursurile să poată continua în format fizic cât mai mult timp, notează sursa citată.

Citește și: Salvamontiștii argeșeni au salvat un turist belgian rănit în Munţii Făgăraş. Operațiunea a durat 5 ore

“În acest context, atragem atenţia şi asupra implementării scenariului hibrid, care, în anii şcolari trecuţi, a fost dezavantajos pentru cei mai mulţi elevi din România. De aceea, este absolut necesar ca şcolile să asigure un act educaţional de calitate, prin dotarea şcolilor cu infrastructura digitală necesară. De asemenea, istoricul recent ne arată că în localităţile unde rata de incidenţă atinge sau chiar depăseşte pragul de 6 infectări la mia de locuitori, riscul de răspândire comunitară a virusului COVID-19 creşte considerabil. Astfel, este necesar ca, în localităţile care depăşesc pragul de 6 infectări la 1000 de locuitori, indiferent dacă acestea sunt sau nu carantinate, cursurile să se desfăşoare în format exclusiv online, având în vedere că nu există certitudinea că o persoană vaccinată nu poate fi purtător al virusului sau al unor forme uşoare, insesizabile”, adaugă aceştia.

Potrivit Consiliului Elevilor, măsurile luate la nivel local nu ar trebui să ducă la discriminare sau segregare între elevi şi cadre didactice, nici măcar pe considerentul vaccinării.

Totodată, reprezentanţii elevilor susţin că ordinul comun al Ministerului Educaţiei şi al Ministerului Sănătăţii ar trebui redactat şi publicat până la sfârşitul lunii august, pentru ca şcolile să aibă destul timp pentru a se pregăti de începutul noului an şcolar. EI adaugă că este nevoie de realizarea unor ghiduri metodologice pentru cazurile cu predare exclusiv online sau hibrid, în vederea prevenirii eventualelor colapsuri din actul educaţional. De asemenea, este importantă oferirea posibilităţii fiecărei unităţi de învăţământ de a-şi stabili scenariul de funcţionare după propriile sale particularităţi, fără să depindă de alte instituţii (ISJ, DSP, CJSU etc.).

“Cu aproape trei săptămâni înainte de redeschiderea unităţilor de învăţământ, nu ştim cu exactitate care sunt măsurile pe care va trebui să le respectăm odată cu debutul noului an şcolar. Incertitudinea nu va conduce decât la unităţi de învăţământ nepregătite, elevi şi profesori dezinformaţi, săptămâni de şcoală compromise. Solicităm celeritate şi responsabilitate în luarea unor decizii în beneficiul elevilor”, afirmă Silviu Morcan, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor, citat în comunicat.

Citește și: Inaugurarea Grădiniței tip „PITIC Mioveni”, la Măgdăcești, Republica Moldova

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat vineri, după şedinţa de lucru de la Guvern pe tema măsurilor în perspectiva începerii anului şcolar în contextul pandemiei, că şcolile vor fi ţinute deschise pâna la rata de infectare de 6 la mie, iar în cazul în care se va trece peste acest prag, persoanele nevaccinate nu vor fi dezavantajate, dar vor exista beneficii pentru cei vaccinaţi. Cîmpeanu a subliniat că peste nivelul de 6 la mie lucrurile se vor întâmpla în funcţie de vârstă şi de specificul activităţii.

Articol preluat din ziarul bursa.ro

Distribuie!

Articol scris de Cristian Vasile

Abonează-te la newsletter!

Trimitem un newsletter pe zi, dimineața, cu știrile din ziua anterioară.

* indicates required

1 Comentariu

  1. D’apoi … cum sa stim, cat timp tapii-mputiti sunt “in calduri” ?!

Ultimele articole

Petre Daea va prelua Ministerul Agriculturii
Petre Daea va prelua Ministerul Agriculturii

Petre Daea va prelua Ministerul Agriculturii, în urma demisiei lui Adrian Chesnoiu. Conducerea PSD a votat, miercuri, în şedinţa Consiliului Politic Naţional, ca acesta să fie titularul de la Agricultură, au precizat din Partidul Social-Democrat, pentru news.ro. PSD...

Argeș. Patru bărbați trimiși în judecată pentru proxenetism
Argeș. Patru bărbați trimiși în judecată pentru proxenetism

Patru bărbați din Pitești au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism. În iunie, polițiștii au efectuat percheziții la domiciliile acestora, în urma cărora au ridicat mai multe telefoane și sume de bani. IPJ Argeș transmite: „Polițiștii...