Ieri, 9 august 2025, consilierii locali PNL Norris Marcu Măgeanu și Loredana Nicoleta Năstase
au transmis o notificare oficială către Primăria Municipiului Câmpulung, prin care solicită revenirea la impozitarea corectă, conform prevederilor legale în vigoare.
Demersul vine ca urmare a constatării faptului că, în prezent, impozitele și taxele locale sunt colectate eronat, în baza unei hotărâri adoptate tardiv (HCL nr. 190/30.12.2024) și ulterior abrogată (HCL nr. 17/11.02.2025), cu încălcarea
articolului 491 din Codul Fiscal. Potrivit legii, modificările la nivelul impozitelor și taxelor locale nu pot fi aplicate în cursul anului fiscal, ci doar începând cu anul următor.
Citește și Guvernul taie ajutorul social al românilor cu datorii
O hotărâre a Consiliului Local privind stabilirea impozitelor și taxelor locale trebuie adoptată cu cel
puțin 3 zile lucrătoare înainte de expirarea exercițiului bugetar pentru a putea produce efecte de la 1 ianuarie a anului fiscal următor. Practic, în acest moment, cetățenii din Câmpulung plătesc taxe si impozite în baza unui HCL
abrogat, lucru profund ILEGAL. De aceea, consilierii liberali cer îndreptarea de urgență a acestei situații.
„Solicităm
modificarea de urgență a softului utilizat pentru calcularea impozitelor și restituirea sumelor încasate în plus, prin compensare în anul fiscal 2026. Acest demers nu este doar o chestiune tehnică, ci o obligație legală și morală
față de cetățenii municipiului Câmpulung”, au declarat cei doi consilieri locali.
PNL Câmpulung va continua să monitorizeze situația și să întreprindă toate acțiunile necesare pentru a apăra drepturile contribuabililor și respectarea legalității administrative”, transmite Departamentul de Comunicare al PNL Argeș
0 Comentarii