Fundația Conservation Carpathia, Banca Transilvania şi Asociaţia Casa Bună construiesc în Nucşoara un centru de zi, Casa Bună, pentru a da şansa unui viitor mai bun copiilor din zonă. Va fi un loc în care, anual, circa 200 de copiii din mediul rural vor avea o şansă la educaţie.
Prin susţinerea comunităţii şi prin iniţiative prietenoase cu mediul, partenerii proiectului doresc să contribuie la îmbunătățirea vieții locuitorilor şi la conservarea ecosistemului din zona Munților Făgăraș.
La Casa Bună, copiii vor putea studia pentru şcoală, vor avea o masă caldă şi acces la internet, vor putea face sport şi învăţa despre natură şi istoria locului. De asemenea, vor beneficia atât de meditaţii, cât şi de consultaţii medicale.
CITESTE SI ”Conservation Carpathia” a lansat un Food Hub pentru producătorii locali
Barbara Promberger, Director Executiv, Fundația Conservation Carpathia, a declarat că ”pentru a construi comunități durabile avem nevoie de parteneri cu aceleași valori, care doresc să facă parte din proiecte care sunt în folosul oamenilor și a mediului. Suntem una dintre cele mai importante organizații de conservare a naturii din România și toate eforturile noastre au fost depuse în mod constant pentru protejarea Munților Făgăraș. Însă, pentru un viitor durabil al acestui masiv unic în Europa, avem nevoie de generații de tineri educați, cu acces la o educație de calitate, de oameni care să poată construi alături de noi comunitățile viitorului”.
Ömer Tetik, Director General, Banca Transilvania, este încântat că Banca poate susține acest proiect. ”Ceea ce facem acum la Nucșoara este un prim pas și ne bucurăm că punem umărul să ajutăm un grup de oameni inimoși, care fac lumea din jurul lor mai bună. Încrederea pe care românii o au în noi ne obligă să facem tot ceea ce putem ca România să fie locul pe care ni-l dorim – o țară în care avem grijă de cei vulnerabili şi în care respectul pentru natură și dezvoltarea economică merg mână în mână. Felicitări, Fundaţia Conservation Carphatia, pentru tot ce aţi realizat până acum, sunteţi un exemplu de dezvoltare sustenabilă!”, a precizat Director General, Banca Transilvania.
Valeriu Nicolae, Fondator, Asociaţia Casa Bună, susține că la Nucșoara vor și ajutați ”mii de copii din mediul rural. Prin construirea sediului, vrem să fim mai aproape de comunitatea din care facem parte și noi, să ajutăm acolo unde este nevoie. Nucșoara este o minune de loc, de o frumusețe care te cucerește, dar din păcate suferă de aceleași probleme ca majoritatea localităților rurale mici de la munte. Sute de hectare de pădure au fost distruse în trecut. Îmbătrânirea rapidă a populației, lipsa de infrastructură, calitatea educației, mai ales în timpul pandemiei, lipsa de locuri de muncă, accesul la servicii medicale de calitate sunt toate probleme serioase.
0 Comentarii