Web Analytics
scris joi, 16.01.2014

Conform adresei semnate de comandantul Petre Ioniţescu, poliţista Cecilia Tatia a intrat în refuz de hrană ca… deţinuţii

# Circ total la IPJ Argeș în „Cazul Tatia”: conform Statutului polițistului, oamenii în uniformă nu pot face greva foamei în exercitarea atribuțiunilor de serviciu  # Iar în „refuz de hrană”, după cum susține șefului poliției că s-a aflat comisarul șef Cecilia Tatia, se pot afla „persoanele condamnate la o pedeapsă privativă de libertate” Caz fără precedent în analele, ba poate și în oralele și normalele Poliției, după ce, așa cum v-am povestit în ediția trecută, adjuncta Secției 3 de Poliție din Pitești, Cecilia Tatia, a fost în greva foamei timp de două zile, în cursul lunii decembrie a anului trecut. Deși, fie vorba între noi, la așa o grevă, de numai două zile, am putea spune că doamnei Tatia abia dacă i s-a făcut nițică foame la serviciu, fapt cu efecte benefice nu numai pentru siluetă, ci și pentru curățirea tractului intestinal și infracțional din aria de acoperire a adjunctei Secției 3.

Polițiștii n-au voie în greva foamei la serviciu…

Fiind mai înfometată și mai agilă, îi dăm perfectă dreptate șefului IPJ, Petre Ionițescu, cel care, în răspunsul pe care ni l-a dat pe această temă, a apreciat că Cecilia Tatia și-a desfășurat totuși activitatea, pe perioada în care a stat nemâncată, „conform fișei postului” (sperăm că nu era vorba de fișa postului bisericesc al Crăciunului, aflat pe atunci în plină desfășurare). Ba mai mult, grație sprintenelii și eliminării surplusului de toxine din hrană, doamna polițist a avut chiar ambiția de a-și aduna ultimele puteri calorice și să se ducă pe 13 decembrie în audiență la șeful poliției pe țară, inspectorul general Petre Tobă, cu care a discutat, cu burta lipită de spinare, „despre anumite revendicări de natură sindicală pentru polițiști”, după cum informează același comunicat al șefului IPJ. Toate bune și frumoase, pentru că n-am mai văzut până acum polițist care să intre în greva foamei, deși am vrea să mai vedem. Apropo, Dănuțe, tu ce mai aștepți? Dacă faci și-o grevă, precis te invită și la Măruță, pe canapea cu Bianca Drăgușanu! Sau măcar la Meteo, în locul lui Victor Slav. Revenind însă la greva foamei a doamnei Cecilia Tatia, tocmai de la dânsa a rezultat un alt bucluc. Vrând să explice o situație nemaivăzută până acum în Poliție, comandantul Petre Ionițescu ocolește o prostie, călcând însă apăsat într-o prostie mai cu moț! Dânsul s-a ferit în răspunsul pe care ni l-a trimis să folosească termenul de „grevă a foamei”, vorbind în schimb despre un așa numit „refuz de hrană”: „Totuși, pentru corecta informare a opiniei publice, precizăm că polițistul la care faceți referire s-a aflat în cursul lunii decembrie 2013 timp de 2 zile în refuz de hrană, însă a fost prezent la serviciu, desfășurându-și activitățile conform fișei postului”, se arată în răspunsul șefului IPJ, Petre Ionițescu. Cum ai da-o însă, e o mare prostie. Dacă ar fi fost în greva foamei, Cecilia Tatia ar fi încălcat Statutul polițistului (Legea 360/2002), care spune foarte limpede că unui polițist îi este cu desăvârșire interzis să declare sau să participe la greve. De orice fel, inclusiv o grevă a foamei. Așadar, dacă ar fi vorbit de greva foamei, Petre Ionițescu ar fi pus-o pe Cecilia Tatia direct sub incidența Statutului polițistului, capitolul încălcări ale acestuia, și ar fi trebuit s-o bage imediat în cercetare disciplinară.

….iar în refuz de hrană se pot afla numai deținuții

Ca atare, a găsit formula salvatoare de „refuz de hrană”. Pe cât de salvatoare, pe atât de aiuritoare. Pentru că refuzul de hrană, ca noțiune, este întâlnit în două locuri: la tehnicile de dresaj a câinilor și la deținuții din penitenciar. În ambele situații, oricât s-ar strădui cineva să hiperbolizeze situația, nu poate fi vorba de doamna Cecilia Tatia. Atât Legea 275/2006, cât și HG 1897/2006 fac referiri la refuzul de hrană ca la „situaţia în care o persoană condamnată la o pedeapsă privativă de libertate refuză să primească hrana”. Ce s-ar putea înțelege, deci, la final? Nimic, evident, că nu degeaba ne aflăm pe teritoriul minunatei noastre Poliții! Fie Cecilia Tatia a fost în greva foamei, caz în care a încălcat Statutul polițistului și ar trebui cercetată de urgență, fie a fost în refuz de hrană, caz în care doamna Tatia ar fi trebuit să se afle nu în grațiile Poliției, ci în gratiile penitenciarului! Doamne ferește!
M. BĂDESCU

***

LEGE nr. 360 din 6 iunie 2002 (actualizata) privind Statutul politistului (aplicabila incepand cu data de 5 iulie 2012*)
SECŢIUNEA3-a
  
Restrângerea exerciţiului unor drepturi şi libertãţi
ART. 45
(1) Politistului ii este interzis:
e) sa declare sau sa participe la greve, precum şi la mitinguri, demonstraţii, procesiuni sau orice alte întruniri cu caracter politic;

***

LEGE nr. 275 din 4 iulie 2006 (actualizata) privind executarea pedepselor si a masurilor dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal (actualizata pana la data de 22 mai 2010*)

Refuzul de hrană
ART. 36
(1)În situaţia în care o persoană condamnată la o pedeapsă privativă de libertate refuză să primească hrana, judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, la sesizarea directorului penitenciarului, are obligaţia să audieze de îndată persoana condamnată şi să îi solicite o declaraţie scrisă pentru a cunoaşte motivele care au determinat luarea acestei hotărâri. Dacă persoana condamnată refuză să dea declaraţie, se consemnează aceasta într-un proces-verbal întocmit de judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate.
(2) După audierea persoanei condamnate, judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate dispune măsurile legale care se impun sau face propuneri în acest sens directorului penitenciarului.
(3) Directorul penitenciarului ia măsuri pentru ca persoana condamnată care refuză să primească hrana să fie transferată în infirmeria penitenciarului, unde este ţinută sub supravegherea atentă a personalului medical care asigură persoanei condamnate asistenţa medicală corespunzătoare astfel încât viaţa acesteia să nu fie pusă în pericol.
(4) Ieşirea din refuzul de hrană se consemnează într-o declaraţie scrisă şi semnată de persoana condamnată, dată în prezenţa judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită