Web Analytics
scris miercuri, 08.10.2014

Conferinţe practice BookLand Evolution la Piteşti

# Octavian Mihail Sachelarie: „Performanța înseamnă o activitate prosocială. Trebuie să fim atenți la ceilalți, pentru că asta ne caracterizează ca personalități umane”
În perioada 29 septembrie – 3 octombrie, Biblioteca Județeană „Dinicu Golescu” Argeș a a fost partener la derularea proiectului „Conferințele practice Bookland Evolution”, acesta oferind liceenilor din Pitești oportunitatea de a întâlni poeți, scriitori, jurnaliști  și oameni de afaceri argeșeni. Prin intermediul discursurilor lor, liceeni au ascultat povești de viață care au marcat evoluția profesională a vorbitorilor și au primit sfaturi și recomandări concrete, care să-i ajute efectiv în cariera pe care și-o doresc. Pe durata a 5 zile, liceenii piteșteni au fost invitați să își descopere vocația, să găsească soluții pentru viitorul lor profesional și să își lărgească orizontul mulțumită experiențelor și ideilor împărtășite de profesioniști consacrați.
Raluca Costea, unul dintre organizatorii acestui eveniment, ne-a declarat: „Misiunea acestei conferințe a fost acela de a ne educa tinerii și de a le oferi o alternativă la lucrurile pe care deja le știu și le fac în liceu. Fiecare elev care a participat la acest eveniment își poate alege dintre speakeri mentorul care să-l ghideze spre o carieră de succes.”
Octavian Mihail Sachelarie, managerul Bibliotecii Județene Argeș, le-a transmis liceenilor prezenți la acest eveniment următorul mesaj:
„Ca să fii o personalitate umană, trebuie să ai o anumită cultură, să știi să comunici, să socializezi. Ca să performezi, îți trebuie informație, care înseamnă cunoaștere. Performanța înseamnă o activitate prosocială. Trebuie să fim atenți la ceilalți, pentru că asta ne caracterizează ca personalități umane. Performanța presupune pregătire serioasă, dragostea față de celălalt. În România, tehnologia este în continuare un scop, nu un mijloc. Avem un handicap, mai degrabă cultural, decât civilizațional. Avem nevoie de modele din mai multe domenii, însă «model» înțeles ca o persoană care îți oferă o viziune asupra vieții în perspectivă. Este foarte importantă cartea, indiferent dacă este pe suport digital, sau pe suport tradițional. Totul trebuie să ducă la o anumită înțelepciune, la o anumită toleranță, într-o lume de multe ori imprevizibilă. Cel care este foarte bun într-un domeniu, mai devreme sau mai târziu, va fi recunoscut ca atare. Trebuie să deveniți competenți și să fiți conștienți de valoarea pe care o aveți!”
Sabina Busuioc

Conferinţe practice BookLand Evolution la Piteşti

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

De la Crin, la cer senin…

La PSD Argeș, se schimbă obiceiurile de consum în materie de insucces. Înfrângerea a devenit pretext motivațional. Nu e rușine, ci, dimpotrivă,...

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...