Web Analytics

Conduceau sub influența băuturilor alcoolice în Domnești, Sălătrucu și Ciofrângeni

de | 17.07.2017 12:02 | Actualitate

politia permiseÎn ultimele 24 de ore, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor municipale şi orăşeneşti de poliţie rutieră au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea conducătorilor auto cu privire la riscurile la care se expun şi îi expun pe ceilalţi participanţi la trafic prin nerespectarea regulilor de circulaţie.

 

Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 109 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 34.094 de lei și au fost reţinute în vederea suspendării dreptului de circulaţie 12 permise de conducere și au fost retrase 4 certificate de înmatriculare.

De asemenea, polițiștii Secției de Poliţie Rurală Domnești l-au depistat pe G.I., de 58 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, care conducea un autoturism pe DN 73C, pe raza comunei Domnești, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice. Bărbatul a fost condus la Spitalul Curtea de Argeș unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost intocmit dosar penal conform art. 336 din Codul Penal.

Polițiștii Secţiei de Poliţie Rurală Tigveni l-au depistat pe G.P., de 30 de ani, din comuna Sălătrucu, care a conducea un autovehicul pe DJ 703 H, în comuna Sălătrucu, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice. Bărbatul a fost condus la Spitalul Curtea de Argeș unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost intocmit dosar penal conform art. 336 din Codul Penal.

Totodată, în noaptea de 16 spre 17 iulie a.c., polițiștii Secției de Poliție Rurală Tigveni, l-au depistat pe A.M., de 37 de ani, din comuna Cepari, care conducea un autoturism pe DC Schitu Matei, pe raza comunei Ciofrângeni, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice. Bărbatul a fost condus la Spitalul Curtea de Argeș unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost intocmit dosar penal conform art. 336 din Codul Penal.

M.I.

Articol scris de Marius Ionel

Distribuie!

0 Comentarii