Web Analytics
scris duminică, 08.07.2018

Conducea un autoturism în Curtea de Argeș sub influența alcoolului

volan beatÎn ultimele 48 de ore, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor municipale şi orăşeneşti de poliţie rutieră au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto cu privire la riscurile la care se expun şi îi expun pe ceilalţi participanţi la trafic prin nerespectarea regulilor de circulaţie.

Conducea un autoturism în Curtea de Argeș sub influența alcoolului

Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 234 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 70.000 de lei, au fost reținute în vederea suspendării dreptului de circulație 35 de permise de conducere şi au fost retrase 8 certificate de înmatriculare.

De asemenea, polițiștii Biroului Rutier Curtea de Argeș l-au depistat pe S.F., de 58 de ani, din municipiul Curtea de Arges, care conducea un autoturism pe strada Cuza Vodă, din aceeași localitate, aflându-se sub infuența alcoolului.

Bărbatului i-au fost recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost înregistrat dosar de cercetare penală conform art. 336 din Codul Penal.

M.I.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...