Web Analytics
scris luni, 21.08.2017

Conducea în comuna Bârla fără a poseda permis de conducere un moped neînregistrat

ruralaÎn ultimele 24 de ore, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor municipale şi orăşeneşti de poliţie rutieră au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea conducătorilor auto cu privire la riscurile la care se expun şi îi expun pe ceilalţi participanţi la trafic prin nerespectarea regulilor de circulaţie.

Conducea în comuna Bârla fără a poseda permis de conducere un moped neînregistrat

 

Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 115 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 33.990 de lei și au fost reţinute în vederea suspendării dreptului de circulaţie 18 de permise de conducere și au retras două certificate de înmatriculare.

De asemenea, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești l-au depistat pe J. G. de 34 de ani din comuna Boțești, în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul Nicolae Bălcescu din Pitești, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice. Bărbatului i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 336 din Codul Penal.

În ziua de 20 august 2017, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Lunca Corbului, l-au depistat pe P.I.M., de 24 de ani, din comuna Bârla, în timp ce conducea pe raza comunei, un moped, neînregistrat şi fără a poseda permis de conducere. În cauză a fost întocmit dosar penal, conform art. 334 şi art. 335 din Codul Penal.

M.I.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...