Web Analytics
scris vineri, 10.03.2023

Conducea drogat pe drumurile din Argeș

Polițiștii din Argeș au efectuat controale pe drumurile din județ. Astfel, mai mulți șoferi au rămas fără permis după ce au condus băuți sau drogați. Printre ei, și un tânăr de 25 de ani. 

Conducea drogat pe drumurile din Argeș

Acesta conducea un autoturism pe DJ 678A, pe raza comunei Ciofrângeni, în timp ce se afla sub influența unei substanțe cu efect psihoactiv. 

Citește și: Aida Șușter Boțan, la Închisoarea Pitești: „Adevăratul sens al suferinței l-am înțeles de la acești trăitori ai Ortodoxiei, care au luat asupra lor păcatele unui neam întreg”
De asemenea, în urma verificărilor, în habitaclul autoturismului au fost identificate resturi vegetale uscate, precum și ustensile specifice pentru preparare și consum de substanțe cu efect psihoactiv.

“Având în vedere că în urma testării cu aparatul DrugTest a rezultat că cel în cauză se afla sub influența unei substanțe cu efect psihoactiv, bărbatul a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea probelor biologice de sânge și urină, în vederea confirmării prin analize de specialitate a substanței.

În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 336 din Codul Penal, iar cercetările continuă, pentru stabilirea întregii activități infracționale.

Totodată, _permisul de conducere al celui în cauză a fost reținut, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație”, transmite IPJ Argeș. 

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită