Condotierul (zîmbind sadic): Prăpădiţii ăştia din opoziţie nici nu bănuiesc ce-i aşteaptă!
Eu: Adică, ce?
Condotierul: Adică se îmbată cu apă rece, crezînd că au cîştigat deja alegerile. Dar, pînă atunci, multe lucruri se pot întîmpla. Există deja un plan de acţiune…
Eu: În ce constă?
Condotierul: Să-ţi spun pe puncte, inginereşte. Unu – modificarea legii electorale, pentru alegerea parlamentarilor pe baza unui sistem de vot uninominal necompensat, de tipul „Cîştigătorul ia totul”.
Eu: Ca la primari…
Condotierul: Da. Doi – cuplarea alegerilor parlamentare cu cele locale. Se urmăreşte ca primarii Puterii să devină „locomotivele” candidaţilor la Parlament. PDL are cam 30% dintre primarii din România. Se ţinteşte acelaşi procent.
Eu: Stai, stai! Chiar dacă aş accepta ideea, într-un colegiu sînt primari de toate culorile politice…
Condotierul: Colegiile se vor redesena.
Eu (gînditor): OK. 30%. Tot nu e de ajuns.
Condotierul: Dacă n-ai răbdare… Trei – creşterea procentului aliaţilor şi inventarea altora noi. Unii primari vor fi încurajaţi să treacă la UNPR. Ei vor face tandem cu parlamentarii din acele colegii, tot UNPR. Astfel, Uniunea va trece pragul electoral. Încă 5%. Se mizează şi pe Partidul Poporului, care are în sondaje cam 9%, după manevra cu arestarea lui Dan Diaconescu. Manevră menită să-i crească popularitatea, desigur. Rolul lui Dan Diaconescu e să-l toace mărunt pe Oprescu în Capitală. Dacă se achită de sarcină, poate fi cooptat în viitoarea guvernare. Adună şi 7 procente, de la unguri, şi ai obţinut 51%.
Eu: Io ştiu? În politică nu e ca în aritmetică. Comportamentul electoral e imprevizibil – unii îţi promit că te votează, îţi iau zahărul, uleiul şi găleţile şi, în cabină, pun ştampila tot pe ce vor ei.
Condotierul: Comportamentul poate fi dirijat cu recompense şi sancţiuni. Există metode de control pînă şi pentru ce se întîmplă în cabina de vot.
***
Corporatista: Ce film extraordinar „Reţeaua de socializare”, n-a luat nici un „Oscar”?
Eu: Nup. Oricum, nici nu merita. Ce, se compară cu „Discursul Regelui”?
Corporatista: E mai bun. Gîndeşte-te la regie, la ritm, la montaj.
Eu: Rahat regie. În plus, subiectul e atît de enervant încît…
Corporatista: Tu eşti enervant!
Eu: Io? Ţucărberg ăla e enervant, un sociopat, lipsit de orice empatie, ca şi capitalismul speculativ pe care-l întruchipează!
Corporatista: Ce sociopat? Un tip genial, cu viziune, care şi-a urmărit ideea şi a creat o companie de 45 de miliarde de dolari…
Eu: Doaaa? Dar cum ai defini manevra aia cu majorarea capitalului, ca să-şi lase pe dinafară singurul prieten?
Corporatista: Hai că nu te pricepi! Aşa se face în lumea afacerilor. Competiţie, luptă… Nu e loc pentru nevolnici. Prietenul ăla era totalmente pe dinafară, era depăşit.
Eu (cu gîndul la pipe): Există culturi în care obiectele depăşite, care te-au slujit cu credinţă, nu sînt aruncate la gunoi ci se transformă în colecţii. În schimb, în capitalismul ăsta nebun, se aruncă oameni la gunoi.
Corporatista: Exagerezi ca de obicei. Era vorba despre participarea la beneficiu, nu de aruncarea la gunoi. În plus, fără distrugere nu există creaţie. Cum se spune? Principiul capitalismului este distrugerea creatoare.
Eu: O să vină o vreme cînd tu însăţi n-o să mai poţi face faţă competiţiei şi te vei trezi aruncată la gunoi.
Corporatista: Ştiu şi accept asta.
Eu: Eu nu accept. Vezi, de-aia n-a luat filmul nici un „Oscar”…
Corporatista: De ce?
Eu: Pentru că nu ia poziţie. Nu e nici pro, nici contra. Îşi permite luxul de a privi lumea asta, fără s-o judece.
Corporatista: Tot adept al artei cu tendinţă ai rămas…
***
Eu: Care naiba zici tu că e scopul vieţii?
Psihologul: Nu e important ce zic eu, importantă e opinia majorităţii. Or, majoritatea oamenilor caută fericirea. Pur şi simplu programul Principiului Plăcerii. După Freud, acest principiu domină de la început activitatea aparatului psihic. Adică este specific copiilor.
Eu: Dar ce este fericirea?
Psihologul (rîde): Ar trebui să ştii pînă la vîrsta ta! Fericirea are două componente – evitarea suferinţei şi obţinerea plăcerii. Sînt căi deosebite, propovăduite de diverse şcoli de înţelepciune. Depinde de tipul psihologic. De obicei, persoanele narcisiste, autosuficiente, ca tine, îşi obţin plăcerea din contemplarea propriilor procese psihice, idei şi analize. Mai ales dacă le pun pe hîrtie.
Eu: Trăiască sublimarea!
Psihologul: Alţii, precum oamenii de acţiune, îşi vor măsura forţele cu lumea. Asta se numeşte muncă. Oamenii de afaceri îşi deplasează asupra prestaţiei profesionale şi a relaţiilor umane legate de aceasta un însemnat procent de energie libidinală. A face business poate fi sexy…
Eu (gînditor): Firma ca grup sexual… Dar ăia care nu le au nici cu una, nici cu cealaltă, nici cu contemplarea, nici cu acţiunea?
Psihologul: Pentru ei s-a inventat nevroza! Adică scăparea într-o lume în care există cineva care are grijă de tine, te recompensează pentru un anumit comportament, te consolează şi te mîngîie. Ca un Tată atotputernic. Vorbesc despre religie, evident. Religia, acest delir de masă, această fixare într-un infantilism psihic, scuteşte pe mulţi de nevroza individuală. Read more… Cristian Cocea
0 Comentarii