Web Analytics
scris marți, 10.09.2024

Concursul Internațional George Enescu. S-au anunțat finaliștii secțiunii de violoncel

Concursul Internațional George Enescu. S-au anunțat finaliștii secțiunii de violoncel

Au fost anunțați cei 3 tineri violonceliști ce vor intra în finala Concursului Internațional George Enescu. Aceștia sunt Haddon Kay (SUA, 24 de ani), Yo Kitamura (Japonia, 20 de ani) și Ettore Pagano (Italia, 21 de ani).

Finala secțiunii de violoncel va fi acompaniată de Orchestra Națională Radio, la pupitrul căreia se va afla dirijorul Jonathan Bloxham.

Evenimentul se va desfășura marți, 10 septembrie 2024, începând cu ora 18:00, la Ateneul Român, și va fi transmis LIVE, pe TVR Cultural, Radio România Muzical, dar și pe website-ul concursului – www.concurs.festivalenescu.ro. Mai multe detalii în comunicatul organizatorilor:

Președintele juriului Secțiunii de violoncel din cadrul celei de a XIX-a ediții a Concursului Internațional George Enescu – maestrul Arto Noras – a anunțat care sunt cei 3 tineri violonceliști ce vor intra în finala competiției: Haddon Kay (SUA, 24 de ani), Yo Kitamura (Japonia, 20 de ani) și Ettore Pagano (Italia, 21 de ani).

Finala secțiunii de violoncel va fi acompaniată de Orchestra Națională Radio, la pupitrul căreia se va afla dirijorul Jonathan Bloxham. Evenimentul se va desfășura marți, 10 septembrie 2024, începând cu ora 18:00, la Ateneul Român, și va fi transmis LIVE, pe TVR Cultural, Radio România Muzical dar și pe website-ul concursului – www.concurs.festivalenescu.ro.

Născut în 1999, violoncelistul de origine chinezo-americană Haddon Kay este o stea în ascensiune, având deja în palmares participări în rundele finale ale multor concursuri internaționale, printre care și Concursul Chicago Symphony Young Artist. Kay este membru fondator al Galvin Cello Quartet, format în 2021 la Școala de Muzică Bienen, alături de care a câștigat Concursul Victor Elmaleh din 2022 al Concert Artists Guild și Medalia de argint la Concursul Național de Muzică de Cameră Fischoff din 2021.

În finala Concursului Internațional George Enescu, Haddon Kay va interpreta Concertul pentru violoncel în si minor al lui Antonín Dvořák, op. 104.

Yo Kitamura este născut în 2004 și a studiat cu profesorul Jens Peter Maintz la Universitatea de Arte din Berlin și cu profesorul Tsuyoshi Tsutsumi la Liceul de Muzică Toho Gakuen. A câștigat premiul I la Concursul Internațional Johannes Brahms și premiul I în unanimitate la Concursul Internațional pentru Tineri Muzicieni Ceaikovski.

În finala Concursului Internațional George Enescu, Yo Kitamura va interpreta și el aceeași partitură – Concertul pentru violoncel în si minor al lui Antonín Dvořák, op. 104.

Citește și Cine a câștigat Masterclass-ul internațional de dirijat orchestră de la Filarmonica Pitești

Născut în 2003, Ettore Pagano a câștigat numeroase concursuri în Italia și în străinătate, printre care și Concursul Internațional Khachaturian din Erevan și Concursul Internațional Johannes Brahms. A fost deja invitat să susțină recitaluri în cadrul unor importante evenimente internaționale în Germania, Austria, Grecia și în Statele Unite ale Americii, iar în 2022 a lansat primul său CD pentru revista Suonare News.

În finala Concursului Internațional George Enescu, Ettore Pagano va interpreta Concertul nr. 1 în mi bemol major pentru violoncel și orchestră op. 107 de Dmitri Șostakovici.

Juriul final al secțiunii, format din violonceliștii Arto Noras (Președintele juriului), Leonid Gorokhov, Meehae Ryo, Valentin Răduţiu, Marin Cazacu, Enrico Dindo și Dan Prelipcean, alături de Charlotte Lee – unul dintre cei 14 directori executivi de top în managementul artiştilor şi Raimund Trenkler, violoncelist şi preşedinte al Consiliului de administraţie al Fundaţiei Academiei Kronberg, va avea dificila misiune de a juriza finala competiției (cea de a patra etapă a concursului), la finalul căreia vor fi oferite trei premii în bani, valoarea totală a acestora fiind de 30.000 euro: Premiul I – 15000 de euro net; Premiul al II-lea: 10.000 de euro net, Premiul al III-lea: 5.000 de euro net.

În cadrul finalei se vor oferi și Premiul Serafim Antropov pentru cea mai bună interpretare a Sonatei nr. 2 în do major pentru violoncel și pian op. 26 de George Enescu în valoare de 3000 de euro net, Premiul pentru cea mai bună interpretare a lucrării impuse în valoare de 2000 de euro net și Premiul Publicului în valoare de 1000 de euro net”, se arată în comunicatul de presă.

Concursul Internațional George Enescu, inițiat în 1958, este un eveniment desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României. Proiectul cultural este finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii și organizat de ARTEXIM. Printre partenerii instituționali se numără și Filarmonica Pitești.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Dănuţ Bica are promis un loc în CNA

Cu o cotă de Unirea Slobozia să bată FCSB, la pariuri, senatorul Dănuț Bica își va lua adio de la Parlament, după două mandate. A fost plasat, ca să...