Web Analytics

Concurs național de dans sportiv, la Pitești. Cel mai mic concurent are 4 ani

de | 22.03.2023 17:05 | Actualitate, Home, Sport

Federația Română de Dans Sportiv, Primăria Municipiului Pitești, prin Centrul Cultural Pitești, și Clubul „Total Dance” Pitești organizează a IV-a ediție a concursului național de dans sportiv „Cupa Munteniei”.

Competiția are loc sâmbătă, 25 martie, la Sala Sporturilor, în intervalul orar 09:00- 22:00.

Primăria Pitești transmite că vor participa aproximativ 200 de perechi de dansatori de la peste 30 de cluburi de dans sportiv din țară, concurenți cu vârste cuprinse între 4 și 35 de ani, care vor susține probe de dansuri standard și dansuri latino-americane.

Citește și Inedită lansare de carte, la Filarmonica Pitești. Bogdan Veselovski și jurnalul său de călătorii

Juriul este format din arbitri atestați de Federația Română de Dans Sportiv.

Biletul de intrare este de 35 de lei/persoană. Intrarea este gratuită pentru copii și pensionari.

Concursul va fi transmis live, pe pagina oficială de Facebook a Primăriei Municipiului Pitești și pe pagina oficială de Facebook a Centrului Cultural Pitești.

Articol scris de Mari Tudor

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *