Web Analytics
scris vineri, 15.09.2023

Concurs caritabil de alergare pe scări, în cea mai înaltă clădire din România

Pe 11 noiembrie 2023 se va alerga pe scările SkyTower, cea mai înaltă clădire din România și cea mai iconică clădire de birouri din Bucureşti. Turnul are 37 de etaje și o înălțime de 137 de metri deasupra solului.

Concurs caritabil de alergare pe scări, în cea mai înaltă clădire din România

SkyRun2023 este un concurs caritabil de alergare pe scări și înseamnă 35 etaje, 700 trepte și 122 metri urcare. Anul acesta, ediția este organizată pentru un număr limitat de 500 de alergători care vor fi împărțiți în 4 categorii de vârstă atât pentru concurenți masculini, cât și feminini.

Orice persoană peste 18 ani se poate înscrie la una dintre cele 2 categorii: persoană fizică sau corporate, la https://skyrun.skytower.ro.

Citește și Începe Piața Festivalului Internațional George Enescu! Concerte gratuite, în aer liber, în Piața George Enescu din București

Într-un comunicat de presă, organizatorii anunță că, în acest an, vor dona toate taxele de înregistrare SkyRun2023 pentru cauza Asociației Climb Again, o organizație non-profit care operează centre de alpinism indoor, unde sunt organizare sesiuni de terapie, de cățărare pentru copii și adolescenți cu diferite tipuri de dizabilități.

SkyTower București a organizat anterior trei ediții SkyRun până la etajul 34 al turnului, cea mai recentă în ianuarie 2016, când au fost aproape 900 de alergători, iar timpul record a fost de 2 minute și 55 de secunde.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *