Web Analytics
scris joi, 07.07.2016

Conacul Brătienilor de la Răteşti, vândut pe Olx.ro cu 36.200 de euro

După mai bine de doi ani în care a fost scos la vânzare de mai multe ori pe site-urile naționale de anunțuri, conacul Brătienilor de la Rătești a fost vândut săptămâna trecută, la doar câteva zile după ce anunțul de vânzare fusese postat pe Olx.ro la un preț de 40.000 de euro negociabili. Informația ne-a fost confirmată de către Costel Ungureanu, fostul procurator al Ilenei Brătianu, cel care s-a ocupat și de intermedierea vânzării conacului. „Conacul a fost cumpărat de un băiat din București, nu vă pot oferi mai multe detalii. Prețul plătit pentru conac și un hectar de teren a fost de 36.200 de euro.
„Conacul lui Gheorghe Brătianu de la Răteşti a fost cumpărat în 2004 de către nişte italieni de la Ileana Brătianu, fiica marelui istoric. Nu mai ţin minte preţul pe care l-au plătit, au trecut destui ani de atunci. Ce e păcat, e că aceşti italieni nu s-au ocupat deloc să reabiliteze conacul, care este într-o stare avansată de degradare”, spune Costel Ungureanu, fostul procurator al Ilenei Brătianu
Conacul, ce a aparținut istoricului Gheorghe I.I.C. Brătianu este situat în satul Tigveni, comuna Rătești,  are un teren de un hectar și 8 camere la parter. Clădirea, aflată într-o stare avansată de degradare, nu este locuibilă, se află inventariată în patrimoniul național al României la clasa B și are o deschidere stradală de 65 m. Conacul este situat chiar în centrul comunei, vizavi de postul de poliție, fiind situat lângă biserica ortodoxă a Parohiei Tigveni I Vale Argeș. 
Denis Grigorescu

Conacul Brătienilor de la Răteşti, vândut pe Olx.ro cu 36.200 de euro

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...