Web Analytics

Comuna Râca și-a comemorat eroii căzuți în Primul Război Mondial

de | 20.07.2018 10:41 | Actualitate

Joi, 19 iulie 2018, la monumentul ridicat chiar în curtea Primăriei, comuna Râca și-a comemorat eroii căzuți în Primul Război Mondial. Soborul de preoți din comună au ținut o slujbă de pomenire pentru cei căzuți pe front, după care președintele Consiliului Județean Argeș, Dan Manu, împreună cu primarul Georgel Burcea au aprins Flacăra Centenarului. Alături le-au fost primari argeșeni, senatorul Cristina Stocheci, consilieri județeni, consilieri locali și directori ai instituțiilor publice argeșene. Totodată, urmașii eroilor au primit din partea primarului si a conducerii C.J. Argeș diplome centenare, în semn de recunoștință pentru sacrificiul înaintașilor.

Președintele Consiliului Județean Argeș a felicitat întreaga comunitate pentru păstrarea vie a memoriei înaintașilor lor. Președintele Dan Manu a precizat și faptul că administrația județului le este alături în proiectele care vizează dezvoltarea localității. “Din luna iunie 2016 până în prezent, Consiliul Județean Argeș a alocat Primăriei și Consiliului Local Râca peste 615.000 lei. Aceste fonduri au fost alocate pentru sistemul centralizat de canalizare, investiție care este aproape de finalizare, stația de clorinare pentru sistemul de alimentare cu apă și pentru reabilitarea dispensarului”, a spus președintele Dan Manu.

Cu această ocazie, președintele CJ Argeș a vizitat și școala din Râca. Aici învață 98 de elevi iar condițiile sunt foarte bune. Grupurile sanitare, aflate în interior, sunt racordate la apă curentă. De altfel, pentru că este vacanță, în școală se făcea curățenie generală.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii

Ultimele articole