Ce să spui de regionalizare? Funcții mari, mese puține… Începută pe furiș, tot pe furiș ne vom da seama la final că Argeșul se va alege doar cu zațul, din ibricul cu cafea al cărui caimac se va duce la Prahova. Lucru total nedrept dacă luăm în calcul mulțimea argumentelor, pornind de la cele economice și sfârșind cu cele istorice, care ar fi justificat plasarea Argeșului pe post de locomotivă în garnitura regionalizării. De altfel, studiind numeroase izvoare, ba chiar și râuri, pârâuri și fântâni istorice, am constatat că cei mai importanți oameni din conducerea județului își au rădăcini atât de groase în trecutul acestor meleaguri, încât pot pune în pericol chiar stabilitatea plăcii tectonice din Munții Vrancei, atât s-au înfipt de adânc în vatra milenară a locurilor din care provin. Cu astfel de lideri în frunte, adevărați stâlpi de înaltă tensiune ridicați din negura istoriei într-o vreme când nici nu apăruse electricitatea, n-ar fi trebuit ca Argeșul să aibă nici cea mai mică problemă în a prăji Prahova pe scaunul electric al regionalizării. Dar să-i luăm pe rând, fie că sunt legați în serie, fie în paralel cu funcțiile pe care le dețin.

Strămoșul lui Constantin Nicolescu, ciobanul secret din Balada Miorița

În ce-l privește pe Constantin Nicolescu, președintele PSD și al Consiliului Județean, se conturează o ipoteză de-a dreptul senzațională despre obârșia sa. Care a fost ascunsă de ochii lumii de-a lungul secolelor de către serviciile secrete, tocmai pentru a menține Argeșul într-o zonă de mediocritate ca influență pe harta zonei din care face parte. Și responsabil de această uneltire se face cunoscutul scriitor Vasile Alecsandri, cel care, cumpărat fiind de SRI-ul vremii și amenințat că urmașilor săi li se vor face dosare la DNA, a omis să spună că în Balada Miorița mai exista și un al patrulea cioban, alături de baciul moldovean, baciul vrâncean și cel ungurean: baciul argeșean. Cel care, după cum spun rapoartele secrete ale vremii, este unul din strămoșii lui Constantin Nicolescu, responsabil nu doar cu asasinarea ciobanului moldovean, cum eronat pretinde Vasile Alecsandri, ci a tuturor ciobanilor din baladă, adică și a baciului vrâncean cu cel ungurean, cu tot cu ucenicii lor, precum și cu măgarii stânelor, pentru a se crea impresia că aceștia au fost hăcuiți de fiarele pădurii. Toate oile capturate au fost mânate de ciobanul argeșean pe culoarul Rucăr-Bran până spre Dâmbovicioara, întreaga zonă luând astfel un puternic avânt economic. Totodată, pentru a risipi toate bănuielile care planau asupra sa, baciul argeșean, după ce a cumpărat toți munții dimprejur, anticipând apariția legilor fondului funciar, a organizat o mare sărbătoare populară, în care ciobanii moldovean, vrâncean și ungurean au fost declarați cetățeni de onoare post-mortem ai Argeșului și Muscelului, zonă devenită încă de pe atunci capitală regională a oieritului.

Mihai Viteazul s-a hotărât să facă Unirea înfuriat de un străbun al lui Pendiuc

Chiar dacă susține că își are originea dincolo de Prut, în realitate primarul Tudor Pendiuc nu este nici măcar oltean, ci argeșean get-beget, și încă nu unul oarecare. Iar asta a ieșit la iveală foarte recent, când în preajma Schitului din Trivale s-au descoperit câteva zeci de urme pietrificate de cal și numeroase căciuli foarte bine conservate, din care s-au putut preleva mostre ADN și DNA. Astfel s-a dovedit că ele aparțineau mai multor membri ai oștirii lui Mihai Viteazul, oprit în Trivale să-și adape și să-și odihnească dobitoacele aflate pe cai. Stră-stră (etc)-bunicul primarului Pendiuc era chiar starețul schitului și, din dorința de a îmbelșuga cât mai bine oștirea voievodului, a mânat din greșeală caii la troaca cu vin sfințit din care își potoleau setea și oștenii. Luați pe nepregătite, aceștia au fost învinși de cai, care s-au îmbătat însă atât de rău, încât au fugit, mai ales iepele, la turci. Mihai Viteazul s-a înfuriat în așa hal, încât se spune că în acea noapte a mâncat de unul singur un vițel și-a băut un butoi de vin, după care le-a poruncit fraților Buzești să-l pună la proțap chiar și pe stareț. Acesta se refugiase însă într-o uriașă butie cu rachiu și a scăpat cu viață doar după ce a reușit să soarbă jumătate din scârbavnica poșircă. Dar de la acea pățanie, marele voievod s-a decis, întrucât rămăsese fără cai, să nu-i mai atace pe turci și pe tătari, cum avea în plan, ci să înceapă marea unire a Țărilor Române, a cărei idee a luat naștere, iată, la Schitul din Trivale.

Unul din strămoșii deputatului Drăghici a vândut planurile rafinăriilor din Ploiești la americani, ca să fie bombardate

Reconstituirea arborelui genealogic al deputatului Mircea Drăghici s-a dovedit cea mai grea misiune și nu este deloc exclus să nu fie vorba de un arbore dintre cei cunoscuți, ci de unul dispărut ca specie, defrișat sau de un tufiș. Dovezi recente arată însă că în mod cert unul din strămoșii lui Drăghici a fost consilier al primului ministru Titu Maiorescu pe probleme de transporturi cu trăsura și căruța, dar și pe probleme auto, el fiind cel care i-a propus premierului ca, atunci când situația politică o va permite, să deschidă o fabrică de automobile în Argeș. Lucru care s-a și întâmplat, multe decenii mai târziu. Un alt înaintaș al deputatului Drăghici, fost chestor al Parlamentului, a avut la rândul său un rol important în istorie. În perioada de final a Celui de-al Doilea Război Mondial, acesta a vândut americanilor planurile rafinăriilor din Ploiești, aflate sub ocupația nemților, pentru ca acestea să fie bombardate cât mai eficient. N-a fost vorba de o trădare, ci de un act de curaj, pentru că se spune că și mașinăria de război nazistă pusese la cale, la ordinul lui Hitler, o regionalizare a României, după o schemă care pare că se aplică chiar astăzi. Dovadă că Argeșul ar fi urmat să facă parte dintr-o regiune cu capitala la Ploiești. Și tocmai asta a vrut să împiedice strămoșul lui Drăghici când a vândut planul rafinăriilor la americani, sperând că Ploieștiul va fi șters de pe hartă din poziția de capitală regională, iar aceasta se va muta la Pitești.

După modelul Comunei din Paris, înaintașii soților Simona și Mihai Oprescu au organizat Comuna Mihăești

Strămoșii deputatei Simona Oprescu și ai soțului său, Mihai Oprescu, s-au cunoscut încă din secolul al XIX-lea, când au apărut primele planuri de unificare a averilor și de dobândire a funcțiilor. Una din stră-stră-stră-bunicele Simonei a fost printre primele luptătoare pentru emanciparea femeii, ea militând consecvent pentru acceptarea ideii ca doamnele să poată face dragoste cu soții lor și fără fustă sau corset, care reprezentau o îngrădire în mișcarea de emancipare. Aceeași înaintașă și-a pus în practică ideile îndrăznețe chiar cu unul din strămoșii viitorului său soț, Mihai Oprescu, care era un mason infiltrat în serviciile secrete ale lui Gheorghe Bibescu. Răpus de farmecele focoasei înaintașe a Simonei Oprescu, acesta a pus la cale după o noapte fierbinte în așternut, marea adunare de la Islaz, împreună cu Popa Șapcă și alți agitatori revoluționari, soldată cu abdicarea lui Bibescu și răsturnarea guvernului, de la care s-a conturat clar reușita revoluției. Apoi, după modelul Comunei din Paris, cei doi ambițioși și curajoși amorezi au vrut să pună bazele Comunei Mihăești, în care să instaureze un guvern revoluționar și regional, pe teritoriul Argeșului. A urmat o frumoasă perioadă de acumulări financiare și funciare, dar mai ales strămoșul lui Mihai Oprescu s-a bucurat și de o bogată carieră profesională. Se spune că era un vânător atât de dibaci, încât putea nimeri cu pușca o funcție de la distanțe uriașe, cu glonțul trecând chiar și prin șapte alți ocupanți. Iar dacă rămânea totuși vreunul în viață, îi dădea lovitura de grație cu un pumnal cu lunetă, inventat de serviciile secrete ruse încă de pe vremea lui Ivan cel Groaznic.

Strămoșii lui Radu Vasilică au inventat coifurile, de unde și vorba „tare de cap”

Urmele străbunilor deputatului Radu Vasilică sunt cele mai îndepărtate în negura, furtunile, viscolele, seceta și celelalte nenorociri ale vremurilor. Prin tehnologii sofisticate, s-au găsit astăzi dovezi ale prezenței acestora pe aceste meleaguri încă din epoca fierului, când înaintașii deputatului formaseră un trib foarte straniu. Deloc puternici, aceștia sufereau din păcate și de o subțirime de minte îngrozitoare, dovadă că obișnuiau să-și dea cu bolovani în cap ca să dobândească bunăvoința zeilor. De aici și vestea care li s-a dus că sunt bătuți în cap. După descoperirea fierului, acest înspăimântător ritual a devenit și mai eficient, iar tribul a fost la un pas de extincție, foarte puțini rămânând cu capul necrăpat. Întâmplător, în timpul unei astfel de bătălii date în onoarea zeilor păgâni, s-a descoperit că un cap, cât ar fi el de sec, se poate face totuși chisăliță mult mai greu, dacă este acoperit cu o bucată de fier. Așa au luat naștere coifurile metalice, de la acest trib din care provine, după zeci de generații, și Radu Vasilică. Nu se știe exact dacă datorită nefericitului beteșug cu mintea slabă, ori datorită căștilor și coifurilor metalice, de la acești războinici au apărut și expresiile cu tare de cap sau greu de cap, moștenite până în zilele noastre și de deputat.

Străbunii lui Iani Popa și Andrei Gerea, implicați în complotul de la Golești împotriva lui Tudor Vladimirescu

Destinul li s-a întrepătruns, în cel mai dureros mod cu putință, senatorului Iani Popa și deputatului Andrei Gerea încă de la revoluția lui Tudor Vladimirescu de la 1821. Atunci când strămoșii celor doi actuali lideri argeșeni liberali au jucat un rol important. Grec la origine, înaintașul lui Iani era un apropiat al lui Alexandru Ipsilanti, epitropul general al Eteriei, cea care a și decis declanșarea revoluției. Pentru că nu-i plăcea de Vladimirescu, acesta a tras sfori ca să-l bage pe Tudor în conflict cu Ipsilanti și să pună mâna pe oastea sa de panduri, cu care să înființeze o uniune politică cu fanarioții, prin care să intre la guvernare. Uneltirile au reușit și cu ajutorul unui înaintaș al lui Andrei Gerea, care pe atunci era șeful grajdurilor de cai de la conacul Goleștilor. Acolo unde s-a pus la cale și complotul pentru prinderea lui Vladimirescu. Pitit de cu seară în grajd, șeful hergheliei a dat foc în timpul nopții la hambarul cu fân, iar animalele au fost mânate pe câmp. Timp în care au sosit și oamenii Eteriei, în frunte cu strămoșul lui Iani Popa, care l-au săltat pe Tudor, lipsit de vreun armăsar cu care să mai fugă. Culmea este că vicleanul grăjdar nu s-a oprit aici, ci a organizat un puci la fel de nemernic și împotriva celui care-l plătise, strămoșul lui Iani din Eterie. El i-a dat acestuia un cal atât de sălbatic pe care să încalece, încât în final rolurile s-au inversat, calul călărindu-și stăpânul cu o asemenea furie, încât acesta a murit de hemoroizi și fisuri anale, atunci nefiind difuzată în presă reclama pentru tratamentul acestora. În final, șeful hergheliei din Golești a fost la un pas să facă un partid al pandurilor, de orientare liberală, dacă nu sfârșea, la rândul său, sub copitele unei iepe, nemulțumită de felul în care acesta o călărea. 
Mihai BĂDESCU