Web Analytics
scris vineri, 16.06.2017

Comuna Bascov, cinci proiecte depuse la Ministerul Dezvoltării

18 gheorghe stancuComuna Bascov a depus la Ministerul Dezvoltării, pentru finanţare prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, nu mai puţin de cinci proiecte de investiţii. Aceste proiecte vizează modernizarea prin asfaltare a 11,2 km de străzi, reabilitarea străzilor Mica-Brăileni, modernizarea străzilor Măceşului şi Azurului, modernizarea iluminatului public în zona centru şi blocuri, precum şi construirea unei creşe pentru copii în zona blocuri – centru.

Comuna Bascov, cinci proiecte depuse la Ministerul Dezvoltării

Proiectele se află în analiză la Ministerul Dezvoltării, răspunsul privind cererile de finanţare urmând să sosească în aceste zile. Dacă ministerul va aproba cererile de finanţare, investiţiile vor intra în etapa de proiectare, după care se va realiza execuţia lucrărilor.
De asemenea, în această perioadă, în intersecţiile din Bascov vor fi montate oglinzi rutiere, care vor asigura o mai bună vizibilitate şoferilor şi vor îmbunătăţi siguranţa rutieră. Astfel, autorităţile locale au luat decizia de a monta oglinzi rutiere în patru intersecţii din localitate: pe strada Pleaşa, care face legătura cu Drumul Armatei şi Păişeşti, pe strada Şcolii, dar şi pe străzile prelungirea Micşunele şi Stadionului.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...