Web Analytics

„Comparaţi salariul meu cu al şoferului de la Consiliul Judeţean şi veţi înţelege tot”

de | 22.11.2018 13:02 | Actualitate

# Campion de olimpici la “Brătianu” şi-a publicat fluturaşul de salariu pe Facebook

Ionuț Enache este cadru didactic la Colegiul „I.C. Brătianu” din Pitești și unul dintre cei mai buni profesori de geografie din România. Săptămâna trecută, acesta a ales să protesteze amar pe pagina sa de facebook, printr-o postare în care-și prezintă fluturașul de salariu din luna octombrie a.c. Prin acest gest fără precedent, profesorul Enache le bate indirect obrazul celor care și-au mărit salariile peste măsură, cu trimitere către Consiliul Județean, instituția care a atins un record greu de egalat la acest capitol.

„În opinia publică s-a indus ideea că dascălilor le-au fost mărite salariile foarte mult. Iată salariul meu pe luna octombrie, 21 ani vechime, gradul didactic I, spor de dirigenție, 2 ore/săptămână la plata cu ora. Comparați cu salariul unui îngrijitor sau unui șofer de la Consiliul Județean sau Municipal, cu tot respectul pentru acești oameni, și veți înțelege tot”, a scris profesorul Ionuț Enache. Contactat pentru un punct de vedere, cadrul didactic a refuzat să comenteze.
La o simplă căutare pe internet, salariul brut al unui șofer de la Consiliul Județean Argeș este de 3.515 lei, iar șoferul de la Primăria Pitești are un salariu de bază de 3.864 lei. În schimb, de pe fluturașul de salariu al profesorului cu 21 de ani vechime, reiese că salariul de bază este 4.876 lei, însă salariul net, după ce au fost scăzute toate contribuțiile sociale și impozitele, este de 3.304 lei, iar fără sporul de dirigenție (427 lei) ar fi fost de 2.923 lei. Altfel spus, un campion de olimpici are salariul apropiat de cel al șoferului președintelui Dan Manu sau al primarului Cornel Ionică, dând la o parte desigur, și impozitele plătite de aceștia din urmă.
Comentariile nu au întârziat să apară, majoritatea oamenilor care au comentat pe contul de FB al domnului Ionuț Enache fiind de părere că profesorii trebuie să aibă salarii mai mari. „Acolo ai și orele suplimentare, în realitate, salariul tău pentru norma de bază a fost de 2.923 RON! Scandalos!” sau „Medicii și profesorii merită salarii mari! Cel puțin acum, medicii au salarii, profesorii – nu! În schimb, dau la toți mucii din aparatul bugetar salarii enorme și sunt o grămadă de incompetenți!”, sunt doar câteva dintre comentariile apărute la postarea profesorului.

Profesorul Enache are două medalii de aur cu elevele sale, în Japonia şi Polonia

Profesorul Ionuț Enache este un dascăl cu rezultate remarcabile, care a coordonat, de-a lungul timpului, mulți copii în cadrul concursurilor naționale și, mai ales, internaționale. Din 2008 este profesor titular de geografie la Colegiul „I.C. Brătianu”. De 21 de ani, acesta pregătește elevi care se întorc acasă cu performanțe remarcabile. Amintim că la cea de-a X-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Geografie de la Kyoto, Japonia, Cosmina Andreea Manea, coordonată de profesorul Ionuț Enache, a câștigat medalia de aur.
De asemenea, Cosmina Manea și o altă elevă de la Colegiul „I.C. Brătianu”, Anca Rădulescu, au obținut medaliile de aur și bronz la Olimpiada Internațională de Geografie ce a avut loc în Cracovia, în 2014.
Contactat de “Jurnalul de Argeș”, profesorul Ionuț Enache nu a dorit să facă vreun comentariu privind postarea sa pe facebook.

Articol scris de Mari Tudor

Distribuie!

1 Comentariu

  1. Nu a dorit să facă alte comentarii pentru că a fost contactat înainte de cineva cu greutate de pe la Inspectorat sau Consiliul Județean…