Web Analytics
scris joi, 09.06.2011

Comisarul-şef Gheorghe Ciolan

Hoţii din Argeş par să nu mai aibă nicio limită atunci când vor să facă bani cu orice chip. O demonstrează şi fapta unor indivizi care, la sfârşitul lunii mai, au furat clopotele de la trei biserici din comuna Popeşti. Este vorba de lăcaşele de cult din satele Purcăreni, Popeşti şi Palanga. Anchetatorii au stabilit că valoarea prejudiciului a depăşit 250 de milioane de lei vechi, drept pentru care au întocmit dosare de cercetare penală pentru furt calificat. Din fericire pentru enoriaşii din Popeşti, băieţii din subordinea comisarului-şef Gheorghe Ciolan, şeful Poliţiei Costeşti, au fost mai mult decât operativi, reuşind, în timp record, să-i identifice şi să-i prindă pe hoţii de clopote. Pentru operativitatea demonstrată în acest complicat caz, dar şi pentru faptul că a impus noi standarde de profesionalism în cadrul instituţiei pe care o conduce, Jurnalul de Argeş îl declară pe comisarul-şef Gheorghe Ciolan, şeful Poliţiei Costeşti, Omul săptămânii.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Alexandra Hafner

Între 22-28 iunie, în comuna Bascov s-a desfășurat Campionatul European de Caiac Canoe Maraton,...

Mihai Soare

Plutonierul Mihai Soare de la ISU Argeș a intervenit prompt luni, 22 iunie, în timpul liber, la un...

Gheorghe Păun

Revista „Curtea de la Argeș”, publicație culturală editată de academicianul Gheorghe Păun, a...

Mihai Pătru

Un elev de clasa a IX-a, de la Seminarulul Teologic „Neagoe Vodă Basarab”, este cel mai bun șahist...

Mirela Dinu Popescu

Săptămâna trecută, piesa „Mâine poți fi TU”, pusă în scenă de elevii Liceului „Dinu Lipatti”, pe...

Vlad Oprescu

Pompierul argeșean Vlad Oprescu a reprezentat cu mândrie România la EuroGames112, competiție...

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită