Web Analytics
scris joi, 18.12.2014

Colindători în loc de primari la Colegiul Prefectural

Tradiționala ședință lunară a Colegiului Prefectural Argeș s-a desfășurat astăzi într-un cadru cu totul și cu totul inedit. Cum prefectul Mihai Oprescu este în concediu în această perioadă, subprefectul Ion Burnei a prezidat o ședință a Colegiului ce nu a avut ca invitat niciun primar din județ. Astfel, în Sala Mare a Consiliului Județean au fost prezenți subprefectul Ion Burnei, președintele CJ Argeș, Florin Tecău și directorii instituțiilor deconcentrate din județ care au fost colindați de Grupul de Copii de la Corbi, Ansamblul Doruri Argeșene al Asociației Eurosenior a Pensionarilor și Expropriaților din România și de către Corul Veteranilor ”Mihai Viteazul” reunit cu Grupul Vocal Armonia al Centrului Cultural Pitești. Atmosfera a fost una relaxată, șefii instituțiilor deconcentrate, scăpați de reproșurile, venite în mod normal din partea primarilor argeșeni în ședințele de Consiliul Prefectural, au fost acum bine dispuși, iar colindătorii au primit din partea Prefecturii și a Consiliului Județean bomboane, covrigi și mere. ”În această perioadă, primarii sunt ocupați cu ajutoarele care se dau prin programul POAD și cu plata arieratelor pentru școli. Au primit bani pentru plata salariilor profesorilor și trebuie să organizeze ședințe de consilii locale, așa că am preferat să-i lăsăm în teritoriu”, ne-a declarat consilierul Cancelariei Prefecturii Argeș, Nicușor Ciobanu.
I.B.

Colindători în loc de primari la Colegiul Prefectural

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...