Web Analytics
scris duminică, 13.10.2024

Coadă de 6 km și peste 20 de ore de așteptare pentru pelerinii de la Sfânta Parascheva

Aproximativ 160.000 de pelerini s-au închinat la sfintele moaşte la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, în timp ce la rând se află peste 50.000 de oameni, timpul de aşteptare fiind de aproximativ 20 de ore, transmite News.ro.

Coadă de 6 km și peste 20 de ore de așteptare pentru pelerinii de la Sfânta Parascheva

Potrivit jandarmilor, până duminică după-amiază, au trecut pe la racla cu moaştele Sfintei Cuvioasei Parascheva şi cele ale Sfântului Pantelimon, aşezate într-un baldachin amenajat în curtea Catedralei Mitropolitane din Iaşi, aproximativ 160.000 de persoane.

Citește și: Elena Lasconi este prima pe buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale

Totodată, duminică la ora 14.30 la rând se aflau peste 50.000 de credincioşi, timpul de aşteptare fiind de 20 de ore. Rândul se întinde pe o lungime de peste şase kilometri, mai multe artere din zona centrală a oraşului fiind închise circulaţiei. Zeci de mii de oameni au stat la rând pe tot parcursul nopţii, în ciuda temperaturilor scăzute. Autorităţile se aşteaptă ca afluxul de pelerini să crească în următoarele ore.

Sfânta Liturghie este programată luni dimineaţă pe un podium amplasat pe pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt, în dreptul Altarului Catedralei Mitropolitane din Iaşi. În zona centrală a Iaşiului vor fi montate mai multe ecrane, pe care oamenii vor putea urmări slujba de la Catedrala Mitropolitană.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Un bulevard de multe milioane

Valoarea proiectării și a execuției rezultată din licitația prin care a fost desemnat executantul lucrărilor de reabilitare a fost de 5.530.577,91...