Web Analytics
scris miercuri, 28.08.2024

Clinica de medicină dentară Dr. TEO – Zâmbim oricând împreună! Situaţii în care este recomandată extracţia unui dinte

Deși în trecut extracția dentară era o practică foarte uzuală, recurgându-se la ea de fiecare dată când pacientul resimțea o durere acută la nivelul dintelui, în prezent, datorită evoluției medicinei stomatologice, medicii încearcă pe cât posibil să salveze dintele afectat.

Clinica de medicină dentară Dr. TEO – Zâmbim oricând împreună! Situaţii în care este recomandată extracţia unui dinte

Există și cazuri în care extracția dentară este singura soluție:
– În cazul unui dinte puternic afectat de carie, care nu mai poate fi restaurat prin obturație ori mijloace protetice. De amintit este că procesul carios poate afecta inclusiv un dinte-stâlp aflat sub o lucrare protetică;
– Dinții afectați de parodontită marginală cronică profundă (boala parodontală) care prezintă mobilitate severă, de gradul al III lea;
– Dinte cu gangrenă ori procese supurative repetate care pot afecta alți dinți din vecinătate;
– În cazul fracturilor corono-radiculare, atunci când linia de fractură implică coroana, dar și rădăcina dintelui în cauză;
– Extracția în scop ortodontic. Spre exemplu, molarii III (măselele de minte) pot împiedica alinierea celorlalți dinți pe arcadă în cazul unor înghesuiri dentare, iar dinţii incluşi pot provoca dizarmonii dento-alveolare, pot împiedica erupţia sau redresarea ortodontică a dinţilor vecini;
– Extracția în scop protetic în cazul dinților care au migrat prin extruzie sau înclinări și împiedică relizarea unei lucrări protetice;
– În cazul unui dinte temporar sau de lapte, când acesta nu și-a încheiat procesul de rizaliză, nu prezintă mobilitate și împiedică erupția normală a dintelui permanent

Recomandări după efectuarea extracției dentare:
– Mențineți compresa minimum 2 ore;
– Dietă semilichidă, la temperatura camerei, în ziua intervenţiei; evitați consumul de produse iritante – produse lactate, alimente dure, băuturi alcoolice, fumatul;
– Evitați 1 – 2 zile alimentele prea fierbinți sau prea reci (ceai fierbinte, înghețată etc);
– Reluarea periajului dentar începând de a doua zi, menajând zona plăgii postextracţionale;
– Dacă aveți dureri puteți folosi analgezice ușoare;
– De reținut este că durerea locală, tumefacția obrazului sau buzei, trismus moderat (incapacitatea de a deschide gura) – în special după extracția molarilor de minte inferiori – sunt manifestări normale postoperatorii și se remit de regulă după 3-4 zile.

Practic, extracția dentara este ultima soluție la care se va apela!
E-mail: contact@drteo.ro 
Telefon: 0736/407.404

Citește și Clinica de medicină dentară Dr. TEO – Zâmbim oricând împreună! Coroana dentară din zirconiu

Citește și Clinica de medicină dentară Dr. TEO – Zâmbim oricând împreună! Sângerările gingivale în timpul periajului dentar

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Un bulevard de multe milioane

Valoarea proiectării și a execuției rezultată din licitația prin care a fost desemnat executantul lucrărilor de reabilitare a fost de 5.530.577,91...