Web Analytics
scris joi, 08.02.2024

Claudiu Cojocaru, preşedinte executiv CS Mioveni: „Aşteptăm o parte din bani, să reglăm situaţia cu jucătorii cu care ne-am înţeles la o amânare de plată”

Întrebat despre antrenamente, meciuri amicale, transferuri și situația financiară, Claudiu Cojocaru, președintele executiv de la CS Mioveni ne-a declarat: ”Antrenamentele decurg normal, suntem în perioadă de pregătire centralizată, suntem cazați la o pensiune pe plan local, antrenamentele le facem pe terenurile noastre, condițiile sunt super ok, vremea ne ajută, iar în meciurile amicale totul a decurs normal, fără accidentări și fără lucruri ieșite din comun. Am jucat cu Horezu, echipă de Liga a III-a, unde am câștigat, apoi am jucat la Metaloglobus, cu două echipe ale acestui club de Liga a doua, unde s-au rulat toți jucătorii din cadrul lotului, atât din partea noastră, cât și din partea lor, ba mai mult, noi am luat de la Centrul de copii și juniori fotbaliști care să se obișnuiască și ei cu echipa mare. Apoi am avut meciul cu Câmpulung, la care o mică contuzie a suferit Croitoru, dar o să revină cât de curând. În rest, lucrurile sunt normale din acest punct de vedere.

Claudiu Cojocaru, preşedinte executiv CS Mioveni: „Aşteptăm o parte din bani, să reglăm situaţia cu jucătorii cu care ne-am înţeles la o amânare de plată”

În ceea ce privește transferurile, trebuie să spunem că noi avem deocamdată interdicție, dar am reușit în primele zile să transferăm niște jucători, din punctul meu de vedere, valoroși. Referitor la transferul lui Răuță, eu având o relație specială cu el, am stabilit de la început să vină la noi și pe parcurs, dacă va primi o ofertă mai bună pentru el și pentru familia lui, convenția a fost să îl lăsăm să plece. A primit o ofertă avantajoasă și, în baza prieteniei și a discuției avute în prealabil, nu l-am blocat să nu plece. Nu a fost vorba despre vreo clauză contractuală, ci doar o înțelegere verbală și bazată pe respect, cum s-a întâmplat și în cazul lui Dandea.
Situația financiară deocamdată este ok, așteptăm să mai primim o parte din bani să putem să reglăm situația cu jucătorii cu care ne-am înțeles la o amânare de plată, pentru a nu ne depuncta. Vreau să rezolvăm cât mai repede și le mulțumesc pe această cale jucătorilor care au înțeles situația grea prin care trecem și au fost de acord să ne amâne. Sper ca lucrurile să decurgă normal pentru a putea să ne desfășurăm activitatea”.

Citește și FC Argeș, un nou amical, miercuri, cu Metaloglobus

Citește și Medalii pentru juniorii de la CSM Pitești la Cupa Ligii Performanței în Natație

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *