Web Analytics

Circa 483 ha din pădurea statului au fost retrocedate ilegal la Berevoieşti, fără să mai treacă prin Comisia Judeţeană de Fond Funciar

de | 4.12.2014 13:31 | Dezvăluiri

# Un prim efect devastator al deciziei strâmbe girate de Iani Popa în 2008, ca prefect de Argeş # Această punere în posesie cu cântec este urmare a controversatei decizii date pe 16 ianuarie 2008 de prefectul Iani Popa, prin care se dădea voie la retrocedări în localități de pe raza aceluiași ocol silvic, fară ca acestea să mai treacă prin Comisia Județeană de Fond Funciar
Iată că tot ce am scris noi se confirmă și documentele încep să apară în cascadă. După cum dezvăluiam într-un număr precedent al Jurnalului de Argeș, Comisia Județeană de Fond Funciar transmitea Direcției Silvice Pitești, pe  16 ianuarie 2008, o hotărâre foarte ciudată prin care stabilea: „Anexele nr. 42 care privesc amplasamente de pe o localitate pe alta în cadrul aceluiași ocol silvic vor fi puse în aplicare fără a mai fi validate prin Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.” Hotărârea, semnată de către actualul senator liberal Iani Popa, pe vremea aceea prefect de Argeș, nu respecta însă Legea 247/2005, care spunea clar că retrocedările dintr-o localitate în alta, inclusiv în raza aceluiași ocol silvic, trebuie să fie obligatoriu validate de către Comisia Județeană de Fond Funciar. Drept urmare, în următoarele luni ale lui 2008, validările retrocedărilor efectuate dintr-o localitate în alta s-au făcut total eronat și nelegal pe baza Anexei 37, care, din punct de vedere legal, spunea cu totul altceva, aceasta fiind valabilă în fapt doar pentru retrocedări pe raza aceleiași localități. Revenind la respectiva hotărâre ilegală semnată de Iani Popa (de altfel, o premieră la nivelul întregii țări) trebuie subliniat că ea a produs efecte vreme de peste cinci luni, până pe 30 iunie 2008, când directorul Direcției Silvice de atunci, Valerian Jinga (fin al lui Ion Iani Popa) a pritocit o adresă la fel de suprinzătoare prin care spunea ”pas” daciadei de teleportări ilegale de păduri girate sub semnătura nașului său. Realizând probabil că dispoziția Instituției Prefectului, reprezentată de Iani Popa, e ilegală, directorul de la Silvic, Valerian Jinga, semnează o adresă prin care șefii de ocoale să nu mai avizeze transferuri de păduri pe „amplasamente situate în afara limitelor de competență ale comisiilor locale”. Adică exact ce dăduse voie fostul prefect și Comisia Județeană de Fond Funciar prin rușinoasa hotârăre semnată pe 16 ianuarie 2008.  Practic, sub semnătura prefectului de atunci, actualul senator liberal Iani Popa, s-a dat liber, vreme de aproape jumătate de an, la retrocedări în alte localități, fără a mai fi nevoie de validare din partea Comisiei Județene.

Tunul de la Berevoiești: 790 de ha de pădure retrocedate ilegal, dintre care 483 nici măcar n-au mai trecut prin Comisia Județeană de Fond Funciar

Care a fost ținta/țintele acestei hotărâri ciudate din ianuarie 2008? Din informațiile noastre, „vizate” ar fi fost, prin această hotărâre, aproximativ 2000 de hectare de păduri ale statului din Berevoiești, păduri cu care au fost puși în posesie cetățeni de pe raza comunei… Aninoasa. Atât Berevoiești, cât și Aninoasa fac parte din același Ocol Silvic, în speță O.S. Berevoiești. Pădurile din acea zonă aveau o valoare foarte mare și astfel au stârnit interese pe măsură.
Am dorit să aflăm de la actualul director al Direcției Silvice Argeș – Armand Chiriloiu, câte retrocedări de terenuri forestiere și pentru ce suprafețe au fost făcute pe raza comunelor Aninoasa și Berevoiești în perioada 16 ianuarie-30 iunie 2008, adică în cele aproape șase luni cât prefectul Iani Popa și Comisia Județeană au dat verde la retrocedări ilegale. Dacă pe raza comunei Aninoasa nu s-au înregistrat validări de terenuri forestiere în perioada mai sus menționată, surpriza apare însă la Berevoiești, la primarul (tot liberal) Fănel Proca, unde s-au retrocedat ilegal nu mai puțin de 790 hectare de pădure, dintre care, atenție, 483 nici măcar n-au mai trecut prin Comisia Județeană, așa cum ceruse, prin hotărârea de pomină, onor prefectul Iani Popa!

Actualul şef de la Silvic, Armand Chiriloiu, confirmă ilegalitatea: „Toate validările și punerea în posesie s-au efectuat pe amplasament forestier care a reprezentat pădure istorică a statului”

După cum ne-a precizat directorul Armand Chiriloiu, „validarea celor 790 ha pădure s-a făcut cu încălcarea prevederilor Legii 247/2005 și a H.G. nr. 890/2005, în sensul că: toate validările și punerea în posesie s-au efectuat pe amplasament forestier care a reprezentat pădure istorică a statului; validările Comisiei Județene de Fond Funciar Argeș s-au realizat fără a se stabili amplasamente forestiere (77 ha); s-au executat de Comisia Locală de Fond Funciar Berevoiești puneri în posesie pe alte amplasamente, nevalidate de Comisia Județeană (483 ha); s-a validat și pus în posesie teren forestier, fostă pădure istorică a statului deși sentința judecătorească stabilise că terenul care urmează să fie retrocedat are categoria de folosință arabil și nu pădure”.
Mai trebuie precizat că pentru toate cazurile prezentate mai sus Direcția Silvică Argeș a solicitat în instanță anularea hotărârilor de validare ale Comisiei Județene de Fond Funciar Argeș.
Denis Grigorescu

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii