Decizia privind neimpozitarea pensiilor sub 3.000 de lei, o măsură aplicată tuturor pensiilor din sistemul public, dar şi pentru sistemul de apărare şi ordine publică, intră în vigoare marţi, 1 octombrie, de Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice, a transmis premierul Marcel Ciolacu, potrivit Agerpres.
Citește și: Casa de Pensii Argeș. 180 bilete la tratament, cu plecări pe 16-20 octombrie
„Astăzi, de Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice, intră în vigoare şi decizia privind neimpozitarea pensiilor sub 3.000 de lei. O măsură care se aplică tuturor pensiilor din sistemul public, dar şi pentru cel de apărare şi ordine publică şi care completează reforma pensiilor intrată în vigoare la 1 septembrie, prin care am eliminat inechităţile şi am făcut dreptate pentru 3,8 milioane de pensionari”, a scris Ciolacu pe pagina de Facebook.
Premierul a precizat că astfel de măsuri se adaugă altor decizii de protecţie socială promovate de Guvern pentru vârstnicii cu venituri mici.
„De aceea, am decis creşterea unor plafoane de venituri pentru care pensionarii primesc sprijin pentru achiziţia de alimente şi medicamente sau pentru plata facturilor la încălzire. Prin toate aceste măsuri şi reforme, cred că am demonstrat că prezenţa noastră la guvernare reprezintă cea mai sigură garanţie pentru pensionari că interesele lor sunt apărate şi corect reprezentate în actul de guvernare. Pentru că asta înseamnă respect faţă de cei care au muncit o viaţă! La mulţi ani, tuturor părinţilor şi bunicilor noştri!”, a completat prim-ministrul.
0 Comentarii