Premierul Marcel Ciolacu, președintele PSD, a făcut sâmbătă, 20 aprilie, la Pitești, o declarație care îi va bucura în primul rând pe suporterii echipei FC Argeș, dar și pe iubitorii sportului, în general.
Citește și: Vorbind despre Dobrin, Marian Neacșu a spus la Pitești: „Trebuie să câștigăm campionatul, frații mei”
Aflat alături de mai mulți miniștri și de reprezentanți la vârf ai partidului la evenimentul de lansare a candidaților PSD Argeș la alegerile locale, Marcel Ciolacu a spus că primarul Piteștiului, „Cristi (Gentea – n.n.) este un om dificil, ca și Mînzînă. Sunt niște oameni de care scapi foarte greu. Au principii, au lucruri fixe, peste care ei nu vor să treacă niciodată. Dar cred că asta le dă valoare. Asta arată că au capacitatea de a duce lucrurile până la capăt”.
Apoi, premierul a declarat, adresându-se mai mult primarului Cristian Gentea: „Eu o să mă țin de cuvânt și o să duc stadionul până la capăt (e vorba despre construcția noului stadion ”Nicolae Dobrin”, o investiție de 100 milioane euro; memorandumul de finanțare este pe masa Guvernului – n.n.). Președintele Mînzînă s-a ținut de cuvânt și a făcut această echipă superbă cu peste 70 de primari. Cristi (Gentea – n.n.), cred că va trebui să faci și echipă de forbal”.
0 Comentarii