Legenda Meşterului Manole, cu balada sa asociată construirii Mănăstirii Curtea de Argeş, ctitorie a domnitorului Neagoe Basarab, aparţinând secolului al XVI-lea, face trimitere la unul dintre miturile fundamentale ale poporului român și anume acela că nimic nu se poate clădi şi nimic nu poate dăinui dacă nu are la bază un sacrificiu. În spatele acestei legende stau de fapt o serie de adevăruri istorice.

Manole, un personaj pe care istoria îl consemnează alături de Neagoe Basarab

Cea mai populară dintre variantele legendei Mănăstirii Argeşului cuprinde câteva realităţi istorice în cunoscutele sale versuri „Nouă meşteri mari,/ Calfe şi zidari / Şi Manole – zece,/ Care-i şi întrece/ Merg cu toţi pe cale/ Să aleagă-n vale/ Loc de monastire/ Şi de pomenire“. În primul rând, legendarul Manole este un personaj cu totul şi cu totul autentic, pe care istoria îl consemnează alături de Neagoe Basarab. „Neagoe Basarab, ctitorul Mănăstirii, studiase în Italia, dar şi la Constantinopol, unde sultanul Baiazid al II-lea îi încredinţase administrarea construcţiei unei moschei, al cărei constructor-şef era Manoli din Niaesia. Manoli, pe care îl regăsim şi în baladă, era, cel mai probabil, armean, astfel explicându-se anumite elemente de arhitectură armeană şi georgiană din construcţia Mănăstirii”, a explicat Ştefan Dumitrache, directorul Muzeului Curtea de Argeş. Sutele de variante în care Legenda Meşterului Manole este răspândită au în comun mitul jertfei pentru creaţie şi nevoia înfăptuirii unui sacrificiu pentru trăinicia lucrării, alfel zadarnică, fiindcă, aşa cum spune cunoscuta baladă, „Dar orice lucra, Noaptea se surpa! A două zi iar, / A treia zi iar, / A patra zi iar/ Lucra în zadar!”. Soluţia sacrificiului, aceea de a zidi între pereţii mănăstirii prima femeie care va veni să aducă bucate „la soţ/ ori la frate” i se arată lui Manole însuşi şi, în ciuda rugilor acestuia către Dumnezeu, pe care-l imploră s-o oprească din drum pe soţia sa, cea dintâi care soseşte este chiar Ana.

O variantă: Ana, sora de lapte a lui Neagoe Basarab

Dacă istoria îl plasează pe Manole sau Manoli alături de Neagoe Basarab, izvoarele nescrise o plasează, în sute de variante, pe Ana alături de celebrul meşter. „Legenda culeasă de Vasile Alecsandri nu este singura care vorbeşte despre Meşterul Manole şi sacrificiul său suprem pentru ridicarea Mănăstirii. Există multe alte variante ale baladei Mănăstirii Curtea de Argeş care creează o imagine mai detaliată a Anei lui Manole. Ştim că personajul acesta a existat. Ana a fost sora de lapte a lui Neagoe şi fiica din flori a lui Pârvu Craiovescu şi se pare că a fost soţia acestui Manoli”, spune istoricul Ştefan Dumitrache. Potrivit legendei, Manole îşi sacrifică soţia, zidirea Anei fiind, prin emoţia şi durerea pe care le transmite, cel mai memorabil moment al baladei: „Zidul se suia/ Şi o cuprindea/ Pân’ la gleznişoare,/ Pân’ la pulpişoare./ Iar ea, vai de ea,/ Nici că mai râdea,/ Ci mereu zicea:/ – Manoli, Manoli, Meştere Manoli! Agiungă-ţi de şagă,/ Că nu-i bună, dragă./ Manoli, Manoli,/ Meştere Manoli!/ Zidul rău mă strânge,/ Trupușoru-mi frânge!”. Sacrificând-o pe Ana, Manoli face „Mănăstirea naltă/ Cum n-a mai fost altă”, aşa cum îşi dorise Neagoe Basarab.

Planurile lui Manole erau sabotate de unii dintre ceilalţi meşteri

Ambiţia acestuia din urmă de a ridica la Argeş o mănăstire fără asemănare părea a fi punctul de plecare al dramaticului deznodământ, iar explicaţiile legate de zădărnicia lucrării până la momentul zidirii Anei sunt mai mult decât plauzibile. „Neagoe a vrut cei mai buni meşteri la construirea acestei mănăstiri. Aşa l-a adus aici pe Manoli, a cărui prezenţă a stârnit invidii de partea celorlalţi meşteri, intrigaţi de faptul că domnitorul a chemat un străin că să ridice mănăstirea. Faptul că ceea ce ziua se ridica, noaptea se năruia este pus tocmai pe seama acestor invidii şi neînţelegeri care au apărut. Dimensiunile, planurile lui Manole erau sabotate de unii dintre ceilalţi meşteri. Nu de toţi, fiindcă Manoli a avut şi aliaţi care i-au recunoscut geniul. Unul dintre aceştia din urmă este Vitus Stots, meşterul pietrar care a realizat ornamentele mănăstirii Curtea de Argeş, care, la rândul lui, studiase, ca şi Manoli, în Imperiul Otoman, tot pe lângă un arhitect armean”, explică Ştefan Dumitrache, care arată că tocmai din cauza acestor neînţelegeri, ridicarea mănăstirii a durat cinci ani. „Sigur, nouă, celor de azi, cei cinci ani ni se pot părea puţini, dar pentru acele vremuri însemna destul de mult dat fiind faptul că, pe atunci, o biserică se construia în câteva luni”, mai spune istoricul.

Mănăstirea Curtea de Argeş reprezintă un simbol al credinței ortodoxe

Mănăstirea este ridicată, iar Manole, rămas pe acoperiș, după înlăturarea schelelor, își construiește, precum ceilalți meșteri, aripi din „șindrili ușoare”. În locul în care zborul lui s-a frânt s-a ivit un izvor (Fântâna lui Manole) care stă mărturie și astăzi că sufletul meșterului genial rămâne nemuritor. Inscripţia în slavonă de pe zidurile impunătorului lăcaş de cult de la Curtea de Argeş, despre care mulţi cred că ar localiza punctul în care Ana lui Manole ar fi fost zidită, nu are nimic de-a face cu acest lucru. Explicaţia este simplă, fiindcă legenda vorbeşte despre edificiul dinaintea actualei structuri a mănăstirii Curtea de Argeş, care datează abia de la 1886 (anul finalizării construcţiei pe care o vedem astăzi).
“Este vorba doar despre o inscripţie în limba slavonă care aminteşte de donaţiile pe care un mare negustor al acelor vremuri le-a făcut mănăstirii”, explică istoricul Ştefan Dumitrache.
Considerată drept una dintre minunile arhitecturale ale acestei ţări, Mănăstirea Curtea de Argeş reprezintă un simbol al credinței ortodoxe și al jertfei poporului român. Mănăstirea este cel mai important loc de pelerinaj și rugăciune din județul Argeș, având hramul „Adormirea Maicii Domnului“.
M.I.