Web Analytics
scris miercuri, 01.10.2014

Chiriloiu confirmă jaful din pădurile argeşene: „Mafia e mare şi e vorba de mulţi bani”

Prezent la conferinţa de presă a Instituţiei Prefectului, Armand Chiriloiu, directorul Direcţiei Silvice Argeş, a confirmat dezastrul din pădurile argeşene. Chiriloiu a precizat că din cele 270.000 de hectare de pădure existente în Argeş, Direcţia Silvică are în administrare doar 164.000 hectare şi că restul suprafeţelor forestiere sunt administrate de 10 ocoale private asupra cărora Direcţia Silvică nu are jurisdicţie. Şeful DS Argeş a mai adăugat că singura instituţie abilitată să efectueze controale în ocoalele silvice private este Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare, care are sediul la Ploieşti. Întrebat dacă crede că ITRSV îşi face bine treaba, Chiriloiu a răspuns: „Sunt prea puţini, opt inşi la un judeţ. E greu. Să nu credeţi că e aşa de simplu. Mafia e mare şi e vorba de mulţi bani”. Pe de altă parte, prefectul Mihai Oprescu a precizat că în jur de 700 de societăţi din Argeş au ca obiect de activitate prelucrarea, exploatarea sau transportul materialului lemnos, de altfel un număr record de firme care se ocupă cu exploatarea forestieră.
Iustina HARCO-BURCEA

Chiriloiu confirmă jaful din pădurile argeşene: „Mafia e mare şi e vorba de mulţi bani”

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...