Web Analytics

„Ei chiar cred că sunt stăpânii oraşului? (…) Au vandalizat, cu bună-ştiinţă, un sit urban protejat”

de | 4.04.2019 13:04 | Dezvăluiri

# Dr. Irimia spune că procesul pe care i l-a intentat dezvoltatorul blocului de 10 etaje e o acţiune de intimidare a sa  # „Suntem niște oameni cinstiți și cu educație, care știm că nu doar banii contează. Avem deplină încredere în justiție!”, declară dr. Tiberiu Irimia în replică la cele peste 2 milioane lei daune pe care i le cere dezvoltatorul în instanță

Săptămâna trecută, SC Titidan, dezvoltatorul imobiliar care ridică în centrul Piteștiului blocul de 10 etaje ale cărui lucrări au fost sistate anul trecut și reluate recent printr-o decizie a Tribunalului Argeș, a deschis o acțiune în răspundere delictuală împotriva reclamanților – familia de doctori Irimia. Dezvoltatorul cere de la medicii Tiberiu Gabriel Irimia și Victoria Irimia, precum şi de la Clinica Dr. Irimia SRL despăgubiri de 2.071.750 lei, pe motiv că demersurile acestora în instanță i-ar fi creat prejudicii. De precizat că mai există un proces pe fond, la Tribunalul Vâlcea, unde reclamanții – familia Irimia – cer, de asemenea, suspendarea autorizației de construcție și a lucrărilor la blocul de 10 etaje care le umbrește proprietatea. Cum Jurnalul de Argeș a urmărit îndeaproape acest subiect de maxim interes public, am dorit să vorbim cu ambele părți. Dacă doctorul Irimia ne-a răspuns, precizând că e o acțiune de intimidare a sa, reprezentanții SC Titidan n-au răspuns solicitării noastre de a prezenta și punctul lor de vedere.

„Mi-au intentat un proces civil «de intimidare» și cred că și la adresa instanțelor”

Iată ce spune dr. Irimia despre dosarul pe care i l-a deschis dezvoltatorul blocului de 10 etaje.
„Este adevărat. Mi-au intentat un proces civil «de intimidare» la adresa mea și cred că și la adresa instanțelor. L-au publicat și frumos în presă, cu «fundă roșie», gen aviz amatorilor care mai au curaj să ajungă în instanță să-și caute dreptatea în legătură cu vreun bloc nou care le-ar distruge proprietatea și chiar viața. Nu cred absolut deloc că pot să aibă succes cu o astfel de acțiune, în contextul în care există un dosar pe rol, în care care instanța trebuie să se pronunțe dacă autorizația de construire a fost obținută în condiții legale.”

„Ei pot să ceară și luna de pe cer…”

„Ei pot să ceară și luna de pe cer… Nu eu le-am sistat lucrările! Instanța le-a oprit tocmai pentru că s-au descoperit nereguli!
Există 3 aspecte de mare gravitate pe care justiția trebuie să le elucideze:
1. orice nouă clădire poate fi construită doar dacă respectă regulile legale de bună vecinătate (regim de înălțime, distanță, iluminare solară, intimitate etc.);
2. proprietarii terenului în cauză au vandalizat, cu bună-știință, un sit urban protejat, fără aprobarea Ministerului Culturii și în absența reprezentanților autorizați;
3. instanța judecătorească ce a dispus sistarea lucrărilor de construcție le-a făcut un mare serviciu, pentru a nu ajunge, mai târziu, să demoleze un bloc cu 11 nivele (așa cum se întâmplă zilnic în toată țara).”

„Primăria le-a autorizat proiectul, ea trebuie să-i despăgubească în caz că sunt nereguli…”

„Ei chiar cred că orașul e la picioarele lor? Chiar cred că nu mai există instituții cinstite în România?
Chiar cred că justiție nu există? Dacă ei se cred nedreptățiți, poate că erau mai bine îndrumați să deschidă acest proces împotriva Primăriei Pitești. Primăria le-a autorizat proiectul, Primăria trebuie să-i despăgubească în caz că sunt nereguli. Am citit că în final s-a sesizat și Parchetul în ceea ce privește diverse autorizații pentru blocuri. Nu le era mai ușor să facă studiul de însorire? Nu doresc nimic altceva, decât un studiu de însorire care să ne arate ce regim de înălțime poate avea blocul lor fără ca proprietățile vecine să aibă de suferit. Nu cred că le era greu să ceară altă autorizație de construire, chiar dacă ar fi fost nevoiți să taie câteva etaje”, spune dr. Tiberiu Irimia.

„Boala aceasta care a cuprins oraşul este ca un cancer…”

Dr. Tiberiu Irimia încheie cu un mesaj adresat inclusiv autorităților locale.
„Dacă această situație o transpun în meseria mea, o înțeleg ca pe o boală gravă, un cancer… Boala aceasta care a cuprins orașul este ca un cancer, o tumoră malignă care se dezvoltă. Și o să vină ziua în care trebuie operată, să ne însănătoșim… În acel moment, marea problemă va fi că un chirurg, indiferent cât de bun este, poate să nu mai reușească să salveze pacientul, pentru că e prea târziu când s-a intervenit. Orice boală e bine să fie tratată în stadiu incipient… Și, atunci, totul este mai ușor de rezolvat, și pentru pacient, și pentru doctor. Vreau să fiu foarte bine înțeles. Nu am nimic cu dezvoltatorii imobiliari și nici cu proiecte făcute legal! Suntem niște oameni cinstiți și cu educație, care știm că nu doar banii contează. Avem deplină încredere în justiție!”, spune Tiberiu Irimia.
Am solicitat un punct de vedere și celor de la SC Titidan SRL, dezvoltatorul blocului, însă până la închiderea ediției aceștia nu ne-au răspuns.

 

 

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii