Cetatea Poienari, cunoscută şi drept Cetatea lui Vlad Ţepeş, unul dintre cele mai importante obiective turistice din judeţul Argeş, care atrage anual peste o sută de mii de vizitatori, a fost închisă turiştilor, începând de astăzi, pentru o perioadă de 16 luni, timp în care se vor face lucrări de conservare şi reabilitare.
CITEȘTE ȘI: PITEȘTI. O nouă trecere de pietoni pe strada Bibescu Vodă!
„Pentru prima dată de la intrarea în administrarea Consiliului Judeţean Argeş, Cetatea Poienari va intra într-un amplu program de conservare şi reabilitare. Astăzi, 8 noiembrie 2021, a fost predat amplasamentul firmei care a câştigat proiectul Consiliului Judeţean Argeş, finanţat din fonduri europene, privind Conservarea şi consolidarea Cetăţii Poenari Argeş. Din acest motiv, începând de astăzi, timp de 16 luni, cetatea domnitorului Vlad Ţepeş, Cetatea Poienari va fi închisă pentru turişti”, a anunţat, luni, Consiliul Judeţean Argeş, într-un comunicat de presă.
CITEȘTE ȘI: Prima simfonie românească, interpretată în premieră la Filarmonica Pitești
Contractul de proiectare şi execuţie pentru lucrările de conservare şi reabilitare a fost semnat în luna iulie a acestui an, iar lucrările propuse vizează suprafaţa de 1.897 metri pătraţi, cuprinzând suprafaţa construită a cetăţii şi scările care duc până la cetate.
Valoarea totală a contractului de proiectare şi execuţie lucrări este de 20.133.693 lei cu TVA.
0 Comentarii