Web Analytics
scris duminică, 25.10.2020

Ceremonii militare la Pitești de Ziua Armatei Române

Pe 25 octombrie, militarii români din ţară, dar şi de pe fronturile din lumea întreagă, sărbătoresc Ziua Armatei. 

Ceremonii militare la Pitești de Ziua Armatei Române

Anul acesta, la Pitești, manifestările au fost organizate într-un format restrâns, din cauza măsurilor impuse de pandemia de coronavirus. 

 Întreaga activitate s-a desfășurat la Cimitirul Eroilor, acolo unde programul a debutat la ora 12.00 cu prezentarea onorului, trecerea în revistă a detașamentului și intonarea Imnului Național. De asemenea, după oficierea serviciului religios au fost depuse coroane de flori la Monumentul Eroilor. Din partea Consiliului Județean Argeș au participat  – vicepreședintele Marius Nicolaescu, consilierul județean Valentin Viorel Enache și directorul Muzeului Județean Argeș, Cor

delegatie oficială la depunerea de coroane

nel Popescu.  

O scurtă ceremonie religioasă a fost oficiată și la crucea comemorativă ridicată de Asociația Națională a Veteranilor de Război “Basarab I” – filiala Argeș în memoria veteranilor de război, veteranilor de militari din Teatrele de Operații, cadrelor militare în rezervă și retragere din județul Argeș. 

Cu ocazia Zilei Armatei, conducerea Consiliului Județean Argeș transmite și un mesaj de respect și prețuire tuturor celor care astăzi își servesc țara în rândurile armatei noastre.  

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Petiție pentru apă la Stoenești

Orice ar face, primarul de la Stoenești nu scapă de șicanele opoziției, fiind evidențiate în mediul online diverse aspecte care sunt indicate a fi...