Web Analytics
scris miercuri, 12.03.2025

Cercetător român condamnat în Franța după atacul asupra consulatului rus din Marsilia

Un fizician de origine română și un coleg al său au fost condamnați la opt luni de închisoare cu supraveghere electronică, după ce au aruncat sticle cu azot lichid asupra consulatului rus din Marsilia. 

Cercetător român condamnat în Franța după atacul asupra consulatului rus din Marsilia

Cei doi oameni de știință, Vasile Hereșanu, de 48 de ani, și Georges Sitja, de 59 de ani, sunt angajați ai Centrului Național de Cercetare Științifică (CNRS) din Franța. În timpul unei manifestații pro-Ucraina, aceștia au lansat trei sticle conținînd azot lichid către consulatul rus din Marsilia. Două dintre ele au aterizat pe acoperișul parcării clădirii, provocând mici detonări.

Inițial, anchetatorii au suspectat utilizarea unor dispozitive explozive improvizate. Însă, după cercetări suplimentare, s-a stabilit că nu au existat victime și nici pagube semnificative. Cu toate acestea, faptele celor doi cercetători au fost considerate o amenințare la adresa unei instituții diplomatice.

Citește și: Un argeşean, în celulă cu Dincă, monstrul din Caracal. Ce i-a destăinuit criminalul

În timp ce Georges Sitja a acceptat verdictul, Vasile Hereșanu a decis să facă recurs, contestând severitatea acuzațiilor. Avocatul său, Rami Chahine, a susținut că românul „nu a fabricat explozibili și nu a pus în pericol siguranța nimănui.” În ciuda acestui argument, procurorii din Marsilia au depus un recurs pentru înăsprirea pedepsei.

Judecătorul Thierry Bonifay a criticat dur gestul celor doi, subliniind că „ambasadele și consulatele sunt teritorii protejate, care nu trebuie să fie ținta unor astfel de acțiuni.”

Incidentul a fost catalogat de consulul general al Rusiei la Marsilia, Stanislav Oranski, drept „un act terorist.” Totuși, procurorul francez Olivier Redon a respins această etichetă, afirmând că „nu există un element de terorism în acest caz.”

Cazul rămâne deschis, iar în urma apelului formulat de Hereșanu, sentința finală ar putea suferi modificări.

Citește și: Transferurile de bani între rude, verificate de ANAF

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

De la Crin, la cer senin…

La PSD Argeș, se schimbă obiceiurile de consum în materie de insucces. Înfrângerea a devenit pretext motivațional. Nu e rușine, ci, dimpotrivă,...

Din ediția tipărită

Blocaje la Kaufland Câmpulung

Nu a trecut un an de când se căuta director pentru Kaufland Câmpulung și s-au ițit provocări diverse. Mai ales că nu a scăzut nici afluența celor...

Câmpulungul fără cap(ete)

Plecarea Elenei Lasconi la războiul contra sistemului a lăsat Câmpulungul pe mâinile acoliților care luni de zile au trebuit să se lupte pe plan...

Surplus de taxiuri la Câmpulung

De peste două decenii se chinuie administrația din Câmpulung să adapteze numărul autorizațiilor taxi atribuite în vederea efectuării acestui tip de...