Web Analytics
scris joi, 01.02.2018

Centrul de Cultură „Brătianu” va organiza un simpozion dedicat Piei Brătianu

19 PiaBratianuCentrul de Cultură „Brătianu” va organiza în data de 1 februarie 2018, începând cu ora 11.00, la Conacul Brătienilor, un simpozion dedicat Piei Brătianu, la care vor participa elevi de la Școala Gimnazială „Constantin Brâncoveanu” din Ștefănești.
Anul acesta, în luna februarie, se împlinesc 98 de ani de la dispariția celei care a fost denumită Bunica României Mari. Pia Brătianu, pe numele de fată Pleșoianu, a fost soția lui Ion C. Brătianu, figură marcantă a politicii românești. În lunga sa viață, a putut fi, alături de soțul său, în mijlocul evenimentelor, de la Mica Unire, aducerea regelui Carol I până la obținerea Independenței, iar apoi, alături de fiii săi, la Primul Război Mondial, dar mai ales la Marea Unire.
Pia Brătianu a fost, după cum scria istoricul Ion Nistor, zeitatea nevăzută care „a suflat vânt bun în pânzele corabiei cu care Brătienii au navigat bărbătește și cu mult folos pentru țară prin furtunile istoriei noastre. Parcă Dumnezeu a smuls-o pe fiica pitarului Luca Pleșoianu din previzibilul ei destin neînsemnat, de mică boiereasă din Râmnicu-Vâlcea, și i-a dat altul: acela de suflet neînfrânt al unei familii care a dat României patru prim-miniștri și o pleiadă de savanți și artiști. Fără ea, marea dinastie politică a Brătienilor nu ar fi avut aceeași vigoare. Fiindcă niciuna dintre marile lor realizări istorice nu s-a petrecut fără știrea și fără părerea Piei. Și n-a fost decât o femeie simplă, dar cu un formidabil instinct care i-a condus fiecare pas în viață”.

Centrul de Cultură „Brătianu” va organiza un simpozion dedicat Piei Brătianu

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Fără Carpaţi în Muscel

Ajuns la o jumătate de secol de exprimare, Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați” nu va...

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...