Web Analytics
scris marți, 04.04.2017

Cei doi câini ai Salvamont antrenați pentru salvări în caz de avalanșă, la înălțime, în Franța

daraUnitatea canină de avalanșă de la Salvamont Argeș, a participat la stagiul național de reciclare (reconfirmarea brevetelor) la Val d’Isere, Franța, între 24-28 martie.

Cei doi câini ai Salvamont antrenați pentru salvări în caz de avalanșă,  la înălțime, în Franța

“Gropi făcute cu ratracul, victime îngropate la 1,5 metri în zapadă, fără ventilare, condiții similare sau chiar mai grele decât într-o avalanșă reală. Suprafața terenului de verificare a fost de peste 20 de hectare, se intra în serii de câte patru unități, totul fiind foarte epuizant. Între participanți, Adi Sănduloiu, șeful Salvamont Argeș, șeful Comisiei de avalanșă din cadrul Asociației Naționale a Salvatorilor Montani din România, inițiator și coordonator al școlii de câini de avalanșă a salvamontului românesc , împreună cu cei doi câini ai săi, Helios și Dara. Helios a participat la acțiune pentru reconfirmarea brevetului , iar Dara pentru a demostra nivelul la care a ajuns în urma pregătirii în Școala Româneasca de Câini de avalanșe a ANSMR. Helios si-a reconfirmat calitățile iar Dara, chiar dacă nu este brevetată în sistem francez, a participat și ea, cot la cot cu ceilalți câini și chiar a fost „regina balului”. A fost singurul câine, din cei peste 100 care au participat în cele patru zile, care a reușit să sape singur, pâna la victimă, fără ajutorul salvatorilor cu lopeți… Merci Savoie, felicitări Adi Sănduloiu, felicitări școlii Salvamont de câini de cautare-salvare si structurilor Salvamont din Argeș, Bacau, Caras, Gorj, Mures, Sibiu, Alba, Suceava care au reușit să își formeze deja echipaje de intervenție de căutare salvare !”, a scris, pe pagina de Facebook, Salvamont România.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită