Web Analytics
scris marți, 24.10.2023

Cea mai scumpă achiziție din istoria Armatei Române: 32 de avioane F-35

Chiar de Ziua Armatei române, Comisiile de Apărare din Parlament au decis să aprobe achiziţionarea a 32 de avioane F-35.

Potrivit Antena3, cele două comisii de Apărare, din Camera Deputaților și Senat au decis ”să aprobe prealabil inițierea de către Ministerul Apărării Naționale, prin Direcția Generală pentru armamente, a procedurii de atribuire a acordurilor aferente programului de înzestrare menționat anterior”.

Citește și: Familiile cu mai mult de doi copii, bani de la stat, indiferent de venituri. Măsura a fost adoptată tacit

Ministerul Apărării a cerut, la finalul lunii septembrie, aprobarea Parlamentului pentru începerea programului de cumpărare a 32 de avioane militare F-35 din SUA, potrivit unui document transmis conducerii legislativului.

Decizia de cumpărare a avioanelor americane de ultimă generație a fost luată în ședința din aprilie a Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT).

Programul aprobat de CSAT prevede două achiziții de avioane F-35. În prima fază vor fi cumpărate două escadrile (32 de aeronave), iar în faza a doua – o scadrilă (16 avioane).

Suma de 6,5 miliarde de dolari va fi folosită pentru achiziția de aeronave, motoare, suport logistic, servicii de instruire a piloților și personalului, simulatoare de zbor.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Piste pentru pietoni la Câmpulung

Momentul este în ziua de luni, 4 mai 2026, spre prânz, locul este în apropierea fostei autogări din Câmpulung. O mașină de poliție oprește în...