Cea de-a doua ediție a evenimentului “Ordessos Fest” a ajuns la final

de | 20.09.2021 09:38 | Actualitate, Home

Pe parcursul a două zile Orașul Mioveni a fost gazda unei aventuri inedite în lumea antică, întoarcerea în timp cu două milenii în urmă, în vremea dacilor și romanilor, vremurile în care trăiau, luptau și munceau strămoșii noștri.
Scopul principal al festivalului a fost promovarea patrimoniului dacic într-o manieră modernă.
Dacă în prima zi a evenimentului ne-am bucurat de numeroase ateliere demonstrative și interactive (gastronomie, țesut, olărit, fierărie, pielărie, zale, monetărie), dar și lupte de gladiatori, astăzi, in tabăra amenajată în Zona de Picnic Faget cei prezenți au putut admira dansurile nimfelor dace și demonstrațiile militare dacice și romane. Punctul culminant al zilei a fost reprezentat de luptele gladiatorilor și triatlonul antic.
Festivalul organizat de către Asociația Historia Renascita cu sprijinul Centrului Cultural, Consiliului Local Mioveni și SC Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni SRL, s-a desfășurat cu respectarea normelor impuse de situația pandemică.

Distribuie!

Articol scris de Bianca Solomon

Redactor- Jurnalul de Argeș, Pitești. Absolventă a Facultății de Jurnalism, Universitatea din Pitești. Studentă la programul Master-Comunicare Organizațională, UPIT.

Abonează-te la newsletter!

Trimitem un newsletter pe zi, dimineața, cu știrile din ziua anterioară.

* indicates required

0 comentarii

Ultimele articole

Când va fi gata Sala Polivalentă din Pitești
Când va fi gata Sala Polivalentă din Pitești

Lucrările sunt pe ultima sută de metri la Sala Polivalentă din Pitești, astfel că, începând cu luna mai 2022, aceasta va putea găzdui competiții naționale și internaționale, dar și concerte. Potrivit primarului Cristian Gentea, ultimele lucrări constau în amenajarea...

UPDATE. Slujbă de înmormântare simbolică pentru fotoreporter
UPDATE. Slujbă de înmormântare simbolică pentru fotoreporter

Cei care vor veni, astăzi, să își ia la revedere de la fotoreporterul Marius Huțanu și să se roage pentru sufletul lui, vor participa doar la o slujbă de înmormântare simbolică organizată la cavoul din cimitirul Sf. Gheorghe. Și asta pentru că jurnalistul murise cu...