Dr. George Stercu, şeful Secţiei de toxicodependenţe de la Spitalul Clinic de Psihiatrie Al. Obregia din Capitală, a explicat pentru News.ro ce se întâmplă în momentul în care o persoană consumă mai multe tipuri de droguri simultan, în diferite combinaţii. Tânărul de 20 de ani care a murit pe 15 aprilie, în Bucureşti, după ce s-a drogat în locuinţa unui dealer de droguri, folosise o combinaţie de 6 tipuri de droguri, aşa cum au arătat analizele INML. “Când o persoană cu adicţie îşi autoadministrează mai mult de două substanţe, interacţiunile sunt imposibil de preconizat”, a precizat dr. Stercu. Managerul Spitalului de Psihiatrie Voila, dr. Irina Minescu, a explicat că situaţiile în care este vorba despre pacienţi care consumă o singură substanţă sunt foarte rare, de cele mai multe ori fiind vorba despre policonsum la vârsta de 14, 15 sau 16 ani.
Citește și Turiști blocați în zăpadă, în apropiere de Stâna de Vale
„Consumul de substanţe psihoactive reprezintă un risc major pentru sănătatea fizică şi mentală, mai ales când aceste substanţe sunt combinate. De cele mai multe ori, persoanele care consumă diverse substanţe au tendinţa de a lua mai mult, atât din punct de vedere cantitativ, doza, dar şi mai multe substanţe odată. Iar atunci când o persoană utilizează simultan mai multe substanţe, cum ar fi benzodiazepinele, heroina, canabisul, efectele lor nu doar că se adună, ci se intensifică reciproc şi cresc semnificativ pericolul de supradoză, comă şi chiar deces”.
0 Comentarii