Web Analytics

articol scris duminică, 08 martie 2026

Ce salariu are Lionel Messi la Inter Miami

S-a aflat în sfârșit ce salariu are, de fapt, Lionel Messi la Inter Miami! Proprietarul clubului din MLS a făcut anunțul.

Din momentul în care Lionel Messi a ajuns în MLS, la Inter Miami, s-au făcut foarte multe speculații referitoare la salariul său anual. Bineînțeles că toată lumea se aștepta oricum să fie vorba despre o sumă imensă, doar că nu se cunoștea exact despre ce cifră este vorba.

Până acum, când Jorge Mas, proprietarul francizei la care acționar este și David Beckham, a vorbit deschis despre acest subiect cu ocazia unui interviu acordat prestigioasei publicații Bloomberg. Astfel, el a dezvăluit că starul argentinian câștigă în fiecare an la clubul din Statele Unite ale Americii între 70 și 80 de milioane de dolari.

Aici intră bineînțeles salariul său, dar și anumite bonusuri de performanță. De asemenea, Messi are în contract și o prevedere potrivit căreia va putea deveni co-acționar în cadrul francizei la finalul carierei de fotbalist, în mod evident dacă își va dori acest lucru. „Îi plătesc lui Messi fiecare cent pe care îl merită”, a spus Mas în acest interviu, citat de dailysports.net.

Potrivit Fanatik, anul trecut, Lionel Messi a semnat un nou contract cu Inter Miami, valabil pe încă trei sezoane. În prezent, la această echipă joacă și alte foste vedete din Europa, cum ar fi Luis Suarez.

Astfel, pentru a putea acoperi cheltuielile reprezentate de salariile acestor fotbaliști de top, Jorge Mas a explicat, cu aceeași ocazie, că la clubul din Florida s-au pus în urmă cu ceva timp bazele unui model de business cu adevărat special, în care mai bine de 50 de procente din încasările totale ale francizei, mai exact 55%, provin doar din sponsorizări și contracte comerciale.

Citește și: FC Argeș, în semifinalele Cupei României

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Trafic infernal pe A1: coloane kilometrice între Nădlac și Deva din cauza unui blocaj rutier

Traficul rutier se desfășoară cu mari dificultăți, duminică după-amiază, pe Autostrada A1, între Nădlac și Deva. Valorile foarte ridicate de […] Citește!

Blackout pe litoralul românesc! Stațiuni întregi au rămas fără curent electric în plin sezon, aproape 100 de hoteluri și restaurante afectate

O avarie majoră produsă în rețeaua de distribuție a energiei electrice a provocat probleme serioase în sudul litoralului românesc, chiar […] Citește!

Elena Lasconi, la paradă, cu un constum popular autentic, greu de 10 kilograme

O paradă cu musceleni în costume populare, unele cu o vechime de peste 100 de ani, a dat greutate, vineri, […] Citește!

Operațiune de amploare a Poliției Economice: bunuri și active de peste 42 de milioane de lei puse sub sechestru

Poliția Română anunță rezultatele unei ample serii de acțiuni desfășurate în prima jumătate a lunii iulie împotriva persoanelor suspectate de […] Citește!

Turist străin blocat pe Iezerul Caprei

Salvamont Argeș desfășoară o intervenție de salvare în zona de creastă a Munților Făgăraș, după ce un cetățean străin, plecat […] Citește!

Ultimul meci al lui Didier Deschamps, un coșmar! Selecționerul Franței și-a asumat public vina după eșecul cu Anglia

Didier Deschamps și-a încheiat mandatul la conducerea naționalei Franței cu o declarație fără echivoc. După înfrângerea spectaculoasă, scor 4-6, în […] Citește!

Trenul Budapesta – București a rămas blocat în câmp. Locomotiva s-a defectat în timpul călătoriei

Pasagerii trenului internațional care circulă pe ruta Budapesta – București Nord au avut parte de o oprire neașteptată duminică, după […] Citește!

Facebook și Instagram au căzut! Utilizatorii din mai multe țări reclamă probleme de acces la platformele Meta

Mii de utilizatori au întâmpinat dificultăți duminică în accesarea Facebook și Instagram, platformele deținute de Meta afișezând erori de conectare. […] Citește!

Pitești. Filme și muzică în Parcul Ștrand. Programul de distracții

Teatrul de Vară din Parcul Ștrand al Piteștiului va redeveni, în special în luna august, un punct de atracție pentru […] Citește!

Notărița Ana Stan: „Sunt în CO forțat. Hackerii au spart Cadastrul”

Notărița Ana Stan a postat un text care circulă printre notarii români, referitor la blocajul imobiliar generat de spargerea sistemului […] Citește!

Noapte de foc la Kiev! Peste 160 de rachete și drone au lovit capitala Ucrainei

Capitala Ucrainei a trecut prin una dintre cele mai violente nopți din ultimele săptămâni, după ce armata rusă a declanșat […] Citește!

Andrew și Tristan Tate, arestați în SUA. Marea Britanie cere extrădarea lor pentru viol și trafic de persoane

Frații Andrew și Tristan Tate au fost reținuți sâmbătă în Miami de autoritățile federale americane, iar la doar câteva ore […] Citește!

Omul săptămânii

Mara Stan

Opinie

Când socoteala din Cultură se face cu taxa aia de 5 lei de la Bibliotecă…

Din ediția tipărită

Perioadă de evaluări cu emoţii în cultura câmpulungeană

A fost și este perioadă de evaluări și concursuri ale managerilor instituțiilor de cultură din Câmpulung, trecând deja prin așa […] Citește!

Foto-pamflete

Elena Lasconi i-a sfidat pe consilierii locali

Momente stupefiante la ultima ședință de consiliu a celor de la Câmpulung, la întrunirea la care s-a aprobat programul Zilelor […] Citește!

O nouă grupare interlopă controlează Ştefăneştiul

La Ștefănești se conturează o nouă grupare interlopă care îi terorizează pe locuitori, fără ca cineva să ia vreo măsură, […] Citește!

Rectorul Mihnea Costoiu, atac la politicienii fără carte. „Lumea se schimbă și e dominată de prostie”

Rectorul Universității Politehnica București i-a atacat dur pe politicienii fără carte, care conduc astăzi țara. Studiile înalte au ajuns să […] Citește!

Singurul oncolog de la Câmpulng şi-a luat normă întreagă la Spitalul „Sf. Nicolae” din Piteşti

După ce că Spitalul Municipal Câmpulung are deficit de medici la Cardiologie și Urologie, iar Dermatologia a fost deființată, aceeași […] Citește!

Dublă măsură la Primăria Câmpulung. Arhivistul, pus să întocmească rapoarte lunare de activitate, ceilalţi – excluşi de la o asemenea obligaţie

A fost întocmit și aprobat un nou regulament de organizare și funcționare a aparatului de specialitate al primarului Câmpulungului, un […] Citește!

Foto-pamflete

Lasconi şi-a luat al treilea consilier personal! O stilistă care locuieşte pe aceeaşi stradă cu ea

S-a completat echipa de consilieri personali ai primăriței Elena Lasconi, după ce au intrat pe posturi un fost angajat al […] Citește!

De la accident cu material nuclear, în birou cu Lasconi! A mai trecut un prefect prin Câmpulung

Dacă Radu Perianu și-a găsit pe vremuri timp să explice câmpulungenilor ce e cu închiderea bulevardului, iar Ioana Făcăleață a […] Citește!