Web Analytics
scris joi, 30.01.2025

Ce reguli trebuie să respecte în 2025 recuperatorii de datorii în relație cu persoanele fizice

Anul trecut, cu o întârziere vecină cu infringementul, România a transpus în legislația națională normele europene privind cesionarea de creanțe, printr-o ordonanță de Guvern care impune respectarea unei serii de prevederi referitoare la drepturile consumatorilor. În cele ce urmează, află ceea ce trebuie să știi în situația în care ai de-a face cu recuperatorii de creanțe.

Ce reguli trebuie să respecte în 2025 recuperatorii de datorii în relație cu persoanele fizice

Citește și Argeșenii, în număr mare la piesa caritabilă de la „Davila”. Strigăt de ajutor pentru copiii cu nevoi speciale

În 2025, recuperatorii de datorii, denumiți și cumpărători sau administratori de credite, trebuie să respecte o serie de reguli stricte, conform reglementărilor apărute anul trecut, care au scopul de a proteja consumatorii. Acestea sunt detaliate în OUG 15/2024, care a transpus o directivă europeană în legislația românească. Amintita ordonanță introduce o serie de reguli pe care trebuie să le respecte recuperatorii de datorii, pornind de la informarea datornicilor, respectarea intimității lor și terminând cu obligația de a acționa cu buna-credință în demersurile de recuperare a datoriilor.

Unul dintre drepturile statuate prin actul normativ amintit este acela la informare. Înainte de prima colectare a datoriilor, recuperatorii trebuie să furnizeze debitorilor, în scris (pe suport de hârtie sau alt suport durabil), o serie de informații:

  • data cesiunii;
  • identitatea și datele de contact ale cumpărătorului de credite și, dacă este cazul, ale administratorului de credite;
  • actele doveditoare privind autorizarea administratorului de credite;
  • sumele datorate detaliat (capital, dobânzi, comisioane);
  • informații despre drepturile debitorului și posibilitățile de a depune plângeri;
  • o declarație că se aplică aceleași norme ca înainte de cesiune;
  • date de contact pentru a primi informații, prezentate vizibil;
  • denumirea, adresa și datele de contact ale autorităților competente unde debitorul poate depune o plângere.

Citește mai mult https://www.avocatnet.ro/articol_68756/Ce-reguli-trebuie-s%C4%83-respecte-in-2025-recuperatorii-de-datorii-in-rela%C8%9Bie-cu-persoanele-fizice.html

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită