Un agent de poliție din Drobeta Turnu-Severin a fost reținut pentru 24 de ore și este cercetat pentru trafic de influență și luare de mită. În schimbul a 1500 euro i-a promis unei șoferițe că se va clasa dosarul deschis ca urmare a depistării sale în trafic sub influența substanțelor psihoactive.
„Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat că, în data de 18.01.2024, o persoană a fost testată de către un agent de poliție din cadrul Poliției Municipiului Drobeta Turnu Severin – Biroul Rutier, cu aparatul „Drager DrugTest“, după ce a condus un autoturism pe bulevardul Tudor Vladimirescu și a fost implicată într-un accident rutier soldat cu pagube materiale, rezultatul fiind pozitiv la substanța cocaină.
Drept urmare, conducătoarei auto i-au fost prelevate mostre biologice de sânge și de urină în vederea determinării în organism a prezenței substanțelor psihoactive.
În continuare, pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin s-a constituit un dosar penal, dosar în care agentul de poliție a efectuat acte de urmărire penală, respectiv a dispus începerea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și efectuarea unei expertize medico-legale de către I.N.M.L. „Mina Minovici“, în vederea stabilirii prezenței substanțelor psihoactive.
Citește și Argeș. La 21 de ani, a furat și a fost prins rapid. Ce urmează
După constituirea dosarului penal, agentul de poliție a pretins suma de 1.500 de euro de la conducătoarea auto, spunându-i că „va rezolva” problema sa juridică, dându-i, totodată, asigurări că are influență asupra persoanelor abilitate în eliberarea buletinului de analize și că va interveni pe lângă acestea pentru a-i elibera un rezultat negativ și, astfel, dosarul deschis ca urmare a depistării sale în trafic sub influența substanțelor psihoactive se va clasa”, a transmis DGA.
În cursul nopții de 28-29 ianuarie 2024, în jurul orei 01:00, agentul de poliție a fost prins în flagrant de către procurorul de caz și ofițeri din cadrul DGA – SJA Mehedinți, după ce a primit suma de 1.500 euro de la conducătoarea auto, și a fost reținut.
Citește și Poliția Română: Peste 1.540 de persoane au murit şi circa 3.550 au fost rănite în accidente rutiere, în anul 2023
0 Comentarii