Edi Iordănescu (46 de ani), fostul selecționer al României, liber de contract din iulie 2024, are ofertă scrisă de la Legia Varșovia, locul 5 din campionatul Poloniei. Clubul va evolua în preliminariile Europa League, după ce a câștigat Cupa Poloniei, 2-0 cu Pogon Szczecin.
Fiul lui Anghel Iordănescu a avut mai multe discuții cu formații din zona Golfului, însă niciuna nu s-a concretizat, iar acum a intrat pe radarul Legiei, a anunțat iamsport.ro.
Dar șansele ca Edi să semneze cu polonezii au scăzut considerabil în ultimele zile, informează surse autorizate GSP. Între cele două părți există în continuare dialog.
Edi Iordănescu a reușit cea mai importantă performanță din ultimii ani, calificarea la Campionatul European în postura de selecționer. Și-a dorit să ia o pauză, după ce a părăsit naționala, iar Legia a „intrat pe fir”.
Oferta polonezilor a venit în urmă cu mai bine de două săptămâni, însă în acest moment sunt șanse de 50% ca părțile să ajungă la un acord. Motivul? Unele clauze din contract propuse de polonezi nu-i convin fostului selecționer.
Totul se va decide în următoarele zile. Legia Varșovia vine după un sezon intern slab. A terminat pe locul 5, la 26 de puncte în spatele campioanei Lech Poznan.
Edi Iordănescu a antrenat o singură dată în afara granițelor României, în perioada august – noiembrie 2016, pe CSKA Sofia.
Citește și: Mircea Lucescu, selecționerul României: „Un joc foarte bun!”
0 Comentarii