Web Analytics
scris joi, 19.03.2015

Ce-a fost şi ce-a ajuns industria Argeşului

# De la cauciuc, stofe, textile, bere și petrochimie la centre comerciale, depozite pentru deșeuri toxice și terenuri virale

Ce-a fost şi ce-a ajuns industria Argeşului

A patra putere industrială a țării, așa obișnuia Ceaușescu să gratuleze Piteștiul de fiecare dată când poposea într-o vizită de lucru în orașul nostru. Iar dacă Piteștiul era a patra putere industrială, Argeșul nu putea fi decât un județ de top în ceea ce privește ponderea în economia națională de dinainte de 1989. Ce-i drept, politica de industrializare mai mult sau mai puțin inteligentă a țării dusă de Nicolae Ceaușescu a fost generoasă cu județul nostru poate și mulțumită faptului că „tovarășa” era deputat de Pitești în Marea Adunare Națională și, nu-i așa, nu putea reprezenta decât o zonă a cărei economie să duduie. Din nefericire, o bună parte din combinatele industriale și din fabricile Argeșului au devenit amintire iar locul lor a fost luat de hypermarket-uri, terenuri virane sau chiar depozite pentru deșeuri toxice. În cele ce urmează vă prezentăm marile unități industriale ale județului de care s-a ales praful, câți angajați aveau ele și ce a apărut în locul lor, dacă a apărut ceva.

Arpechim Pitești – de la 13.000 de angajați la fier vechi

Vom începe cu cea mai dureroasă problemă a economiei locale, Combinatul Petrochimic Pitești – Arpechim, platformă care a fost construită între 1964 și 1975 și care cuprindea Rafinăria de petrol, cu o capacitate de prelucrare anuală de 3,5 milioane tone petrol, instalația de Negru de Fum, precum și partea de petrochimie cu secții de Piroliză, Polietilenă, DMT, ACN – Cian și multe altele. Potrivit Wikipedia, în 1989 Arpechim, ar fi avut 7.000 de angajați dar cei care au condus acest combinat spun că atunci când lucra la capacitatea maximă acesta număra peste 13.000 de salariați. Astăzi, multe dintre instalațiile platformei nu mai există iar în lipsa unei strategii a statului în ceea ce o privește, Arpechim se îndreaptă spre demolare și valorificare la fier vechi. La ora actuală, pe hârtie, în întreg Arpechimul mai figurează doar câteva sute de angajați.

Argeșeana – jumătate fabrică de cablaje auto, jumătate comerț

Fabrica de Stofe Argeșeana Pitești a început să producă în 1969 și a ajuns la un maxim de aproape 3.000 de angajați. După privatizarea sa în 2001, compania a intrat în declin iar la ora actuală o parte a fostelor sale clădiri găzduiește producătorul german de cablaje auto Lisa Draxlmaier (aproape 4.000 de angajați) iar cealaltă parte a fost demolată. Tot aici a funcționat și Fabrica de Încălțăminte Căprioara, ulterior Argesin (circa 300 de angajați), demolată și ea.

Fabrica de Bere Pitești – pusă la pământ și înlocuită de un centru Dedeman

Nici fosta Fabrică de Bere Pitber Pitești, devenită ulterior Ursus, unitate în care lucrau în vremea comunismului câteva sute de oameni, nu a scăpat de demolare. Construită în 1969, fabrica a fost retehnologizată și modernizată de două ori după 1989, o dată de cei de la Ursus, dar în 2005 aceștia au renunțat ulterior la ea închizând-o, iar în 2005 a fost preluată de omul de afaceri Gigi Văsâi. În 2008 a fost demolată iar după mai mulți ani în care fostul ei amplasament a fost teren viran, în 2013, aici a fost construit un magazin Dedeman (aproximativ 150 de angajați).

ARO Câmpulung – distrusă cu bună știință

Părăsim Piteștiul și mergem la munte, la Aro Câmpulung, unul dintre simbolurile industriei româneşti şi singura fabrică care producea maşini de teren în România exportând 90% din producţie înainte de ’89. A fost privatizată în anul 2003 şi preluată de firma americană Cross Lander, ce aparţinea lui John Perez, iar documentul a fost semnat de Ovidiu Muşetescu, şeful APAPS. Cross Lander a plătit pe pachetul majoritar de acţiuni al Aro suma de 150.000 de dolari şi a beneficiat de ştergerea datoriilor la bugetul de stat, aceasta fiind una dintre cele mai controversate privatizări din România. Pe fondul managementului defectuos al americanilor, Aro a intrat în faliment la numai trei ani de la privatizare, respectiv în 2006. Producătorul de autovehicule dădea în anul 1999 de muncă la 3.855 de oameni iar în perioada comunistă la peste 7.000. Aro înregistra pierderi de câteva zeci de milioane de lei anual şi înainte şi după privatizare. Recent, platforma ARO a fost protagonista unui scandal de proporții după ce s-a descoperit că era folosită ca depozit pentru deșeuri toxice.

Grulen Câmpulung a luat calea fierului vechi

Cândva unitate de producţie etalon a industriei chimice româneşti, combinatul de la Câmpulung era singura fabrică din ţară producătoare de granule de poliester, fire şi fibre sintetice. Investiţie de anvergură a anilor 1980, realizată în colaborare cu companii japoneze de prestigiu, combinatul a costat statul român zeci de milioane de dolari. După 1989, fostul combinat, devenit Grulen SA, a fost adus în sapă de lemn în urma unor interese oculte. Se ajunsese la un moment dat ca unul dintre compuşii chimici care se fabricau şi la Grulen, (dimetil – tereftalat-ul, adică DMT-ul), o materie primă de bază la fabricarea unor fibre sintetice, să fie cumpărat din import cu un preţ de 50 de ori mai mare decât ar fi costat producerea lui la Câmpulung. Gândit să dea de lucru la peste 2.000 de oameni, Grulen nu a funcționat la capacitate maximă nici măcar în perioada comunistă. La ora actuală, pe locul fostului Combinat de Fire și Fibre Sintetice Câmpulung Muscel zac ruinele.

S-a ales praful și de Bioproteine Curtea de Argeș

În 1975 s-a început construcţia fabricii de proteine din Curtea de Argeş, iar în luna iunie 1980, s-au pus bazele unei societăţi mixte româno-japoneze „Roniprot”. Această societate a realizat la Curtea de Argeş o linie de producere a proteinelor pe bază de normal parafine, cu o capacitate de 60.000 de tone pe an. Costul investiţiei a fost unul imens, 132 de milioane de dolari. În 1987, Fabrica de Proteine de la Curtea de Argeş atinsese un punct maxim de dezvoltare, fiind singura producătoare de bioproteine la scară industrială din România, având 430 de angajaţi. În 1992, Fabrica de Proteine a fost vândută unei firme româneşti, care, după ce a dezmembrat-o şi a vândut tot fierul, dar mai ales cantităţile imense de inox din care erau făcute instalaţiile de producţie, a vândut şi ea fabrica mai departe. Acum, pe locul unde funcţiona una dintre cele mai mari fabrici de proteine din România, zac de asemenea ruinele.

Porţelanul Curtea de Argeş s-a făcut cioburi

Fabrica de Porţelan s-a înfiinţat în 1974, iar volumul producţiei depăşea 18 milioane de produse anual, 75% mergând numai la export. De la Curtea de Argeş plecau anual spre Europa peste 120 de modele de produse de menaj, vaze sau bibelouri. În 1985, la Arpo lucrau peste 1.500 de persoane, iar fabrica de porţelan era cotată ca cea mai bună din ţară şi printre cele mai bune din Europa. Imediat după 1989, fabrica a fost privatizată prin metoda MEBO, acţiunile fiind împărţite între angajaţi. Ulterior, în timp, lipsa comenzilor, creditele bancare, datoriile către furnizorii de gaze şi electricitate, de peste 60 de miliarde de lei, au tras cortina peste fabrica unde, înainte de 1989, tirurile venite să încarce marfă făceau cozi de câţiva kilometri. Cu puţin timp înainte să fie închisă, 80% din acţiunile fabricii au fost cumpărate de un arab, cu un milion de euro.

Rolast – închis de Ziua Muncii și demolat pentru a face loc unui hypermarket

Rolast sau Combinatul de articole tehnice din cauciuc (CATC) cum era cunoscut înainte a fost închis pe 1 mai 2007 fără ca măcar partenerii săi să fie anunțați. Activitatea sa a demarat în 1970 cu producţia de benzi de transport (cu o capacitate de 5.300 de tone pe an). CATC se întindea pe o suprafață considerabilă totalizând 22 de hectare, din care 14 hectare de clădiri. În 1972, aici a început şi producţia de furtunuri, iar în 1973, producţia de articole pentru industria auto. De la înființare și până la finele anilor ‘90, Rolast Piteşti a fost cel mai mare producător de articole tehnice de cauciuc din România și unul din cele mai mari din Europa Centrală și de Est, ajungând la un capital social de 9,5 milioane de dolari şi o capacitatea totală de producţie de 14.000 de tone pe an în 1997. După închidere, combinatul a fost demolat iar în 2008 a fost deschis pe locul lui un centru comercial care astăzi face parte din rețeaua Auchan. Din fostele clădiri mai există doar cea administrativă în care funcționează acum un centru medical. De la peste 4.000 de angajați cât avea CATC în anii de maximă activitate acum, pe locul fostului combinat, mai lucrează doar maximum 300 de oameni.

Nici Alprom nu se simte prea bine

Fostul Combinat de Prelucrarea a Lemnului Pitești, devenit Alprom după 1990 mai funcţionează la ora actuală cu 260 de salariaţi, din 1.100 câţi avea în 2009, la preluarea sa de către controversatul Cătălin Chelu, și peste 3.000 în perioada comunistă. Combinatul de Prelucrare a Lemnului a fost înființat în 1963, având ca obiect de activitate industrializarea lemnului cu cel mai înalt grad de valorificare. La înfiinţare, acesta avea în componenţa sa, fabrica de cherestele, fabrica de placaj şi o fabrică de mobilă. Înainte de acestea, aici fusese deschisă Fabrica de Tananți. În 1964 a fost  pusă în funcţiune ultima fabrică de pe platforma industrială, iar în 1992, Combinatul de Prelucrare a Lemnului devine societate comercială, sub numele Alprom Piteşti. Pradă între diverse grupuri de interese, devalizat la maximum, combinatul pare că se îndreaptă spre soarta mai tuturor fabricilor din Nordul Piteștiului, închiderea definitivă și demolarea.
Florin Silvestru

 

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Aventura politică a săptămânii

O vorbă din folclorul urban spune că, atunci când cineva scapă în mod miraculos dintr-o situație dificilă, înseamnă că “i-a trecut glonțul pe lângă...

Din ediția tipărită

Fost primar fără poartă-n casă

Liviu Țâroiu nu a prins un loc în viitorul Consiliu Local al Câmpulungului, dar are ce să facă la pensie. Ca să omoare timpul și canicula s-a băgat...